marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Bibarț, cireașa otrăvită de pe tortul exterminării culturii arădene

    de E. Nola | 30 noiembrie 2020, 10:53 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    17

    Povestea este veche.

    Cultura arădeană, fie că vorbim despre teatru, muzică sau arte plastice și literatură, nu a fost niciodată în prima linie a culturii marilor orașe, cu toate astea a avut și perioade mai faste.

    Să nu uităm de pionieratul în educația muzicală, de prezența împăratului Franz Josef la inaugurarea teatrului, de concertele clasicilor muzicii, de prima sală de teatru și de cinema în pionierat pe aceste meleaguri sau de cele peste 10 cotidiane care apăreau în Aradul interbelic. Cu toate acestea, după ce ajungeau la o anumită faimă, artiștii de toate felurile plecau din Arad să-și caute împlinirea în orașe mai mari, mai civilizate și mai ales cizelate cultural, fie că vorbim de Timișoara sau Cluj, fie de capitală, București după 1918, Budapesta mai înainte.

    După 1989 se părea că a venit începutul unei noi perioade de creștere a vieții culturale din Arad, în primele luni ale anului următor s-a născut o revistă literară de anvergură (Arca), teatrul a pornit ca din pușcă, atrăgând atenția națională prin Festivalul de Teatru Clasic, concertele Filarmonicii (prima instituție culturală românească care a dus spiritul din Decembrie 1989 în afara țării printr-un concert la Budapesta) deschizându-se spre noua sensibilitate, inclusiv în aer liber, bucurându-se de atenția tinerei generații, fără să mai vorbim de Festivalul de Teatru Underground, organizat de Centrul Cultural al Municipiului, un festival devenit internațional și din ce în ce mai cunoscut în lumea teatrului, unic de altfel în România.

    28.10.16

    Elanul a ținut un deceniu și un pic, după care, după stabilizarea liniilor de forță din politica locală, a început regresul, ca acum, de câțiva ani, să asistăm, la implozia vieții culturale arădene.

    Simplu spus, după 2004 politicul a pus mâna pe cultura arădeană, o revenire neașteptată în lumea prim-secretarilor de dinainte de 89, dictând, prin conducerea instituțiilor alese exclusiv din rațiuni de partid, atât conținutul cât și forma actului cultural. De fapt aceste instituții, pomenite mai sus, au devenit simple instrumente ale propagandei politice, auxiliare ale jocului politic, pierzându-și până la urmă total autonomia lor administrativă și creativă, simple instrumente ale festivităților și ale evenimentelor hotărâte sus.

    Măsura decisivă a fost cooperativizarea culturii arădene sub longevivul primar Gheorghe Falcă. Teatrul de Marionete, o raritate în România (marionetele sunt figurine mișcate de sus prin sfori, exact ca șefii culturii arădene de acum, păpușile de degetele de la mână), a fost comasat cu teatrul Clasic, iar Casa de Cultură a Municipiului a devenit de fapt o direcție în cadrul Primăriei, așa cum Centrul Cultural Județean a fost de la început la Consiliul Județean. Filarmonica a început să fie parazitată de persoane și personaje susținute politic, actul artistic trecând pe planul al doilea.

    1546607515 343

    Trecute în colhozul cultural, instituțiile tradiționale ale culturii orașului au fost obligate să facă pasul în spate, să lase locul unor manifestări așa numite culturale ( de fapt serbări populare cu mici și bere, manele și muzici produse electronic) organizate de tot felul de asociații și fundații aflate sub controlul unor personaje implicate politic și nu numai.

    Directorii instituțiilor culturale – putem introduce aici și Biblioteca Județeană – au devenit de fapt activiști politici, spiritualitatea și actul creativ dispărând fără urmă din ele, astfel încât nu e de mirare plecarea din aceste instituții, fie chiar din oraș a adevăraților artiști, a creatorilor, fie că vorbim de literatură, teatru, muzică sau artele plastice.

    În momentul de față trăim într-un oraș acultural în care punctul principal de atracție a rămas Ociko, terasele din centru și eventual concertele pentru bobor și alea din ce în ce mai sporadice de la Ștrand sau Aeroportul golit de avioane. Nemaivorbind de Piața Primăriei.

    Un teren perfect pentru noul primar, Călin Bibarț, alintat Bibi de cei copleșiți de spiritul său neaoș de la țară, un viclean copil de casă pentru care artele se reduc la arta disimulării. Dacă Gheorghe Falcă trăia în autismul puterii sale care îi copleșea rațiunea și sentimentele, nefiind lipsit total de un anume respect pentru artiști și valoarea intelectuală, lui Bibarț acest respect îi lipsește cu desăvârșire, el fiind la nivelul minerului ieșit din șut și nimerit la teatru în căutarea berăriei din colț.

    E fără speranță. Poantele sale de birt, obrăznicia sa mascată greu de bonomia celui care se vrea plăcut de toți, arată situația fără ieșire a culturii arădene colectivizate pentru acest nou președinte de CAP.

    După ce, fără rușine și bun simț, în zilele trecute a interzis artiștilor arădeni să se producă măcar online, să mai aducă câteva clipe de destindere celor care îi plătesc – nu, domnule Bibarț, nu Dumneata îi plătești, ci noi, cei care te plătim și pe Dumneata -, a avut nesimțirea să invite artiști din Timișoara pentru concertul online din Arad de 1 Decembrie.

    concert vocal simfonic 19 oct 2017 filarmonica arad 3

    Muzicienii de la Filarmonica arădeană se pregăteau de acest concert de săptămâni bune și sunt de-a dreptul oripilați de gestul care poate fi calificat chiar ca o trădare din partea primarului proaspăt ales, o sfidare de șmecher de cartier la adresa artiștilor arădeni. Oferind prilejul unor muzicieni timișoreni – este drept, doi dintre ei sunt arădeni -, neglijând Filarmonica locală, cea care în zilele ei bune dădea clasă timișorenilor, Bibarț ne arată clar ce ne așteaptă sub oblăduirea sa obținută cu atâta trudă, șmecherie și joc dublu.

    Târnova, Târnova și pădurile de la Săvârșin, pentru asta să vă pregătiți, stimați arădeni…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Problema e mult mai simpla.
      Cand primarul va cunoaste cum se scrie corect Ceaikovsky , Descartes sau Monet atunci cultura va fi apreciata la justa-i valoare in Arad. Sau oricum mai mult.
      Pana atunci culturalizati tinerii. Ei sunt viitorul nostru.

      Ps Atentie mister Enola. Nu la toate institutiile de cultura din Arad sunt aceleasi probleme. Aveti tendinta sa dati in toata lumea cand va suparati. Nu e cazul. Dar va inteleg supararea. Este indreptatita. Multa sanatate tuturor.

      +5 voturi
      +1
      -1
      • Poate au lipsit anumite nuanțe, dar nu e vorba de supărare.
        E vorba de temă: situația actuală a culturii din Arad.
        Nu am scris despre instituțiile de cultură, am luat aici doar exemplul Filarmonicii, datorită apropoului cu acest concert de 1 Decembrie.
        Și mai ales nu contest că în fiecare instituție există oameni talentați și doritori de mai bine.
        Dimpotrivă, am scris de fapt în sprijinul lor, să vadă că mai sunt oameni în acest oraș care gândesc ca ei și să prindă și mai mult curaj.
        Știu, nu este ușor, mulți se joacă astfel cu slujba lor, cu unica lor sursă de venit.
        Dar pentru toate astea, acum și aici, doar administrația politizată a orașului poate fi trasă la răspundere.
        Am pomenit un singur nume și pe acela pentru că acum simbolizează această administrație.

        +8 voturi
        +1
        -1
    2. Prin ce derogare incalca primarul hotararea CLSU, prin care se suspenda orice activitate artistica cu sau FARA public, semnata chiar de catre el insusi, in calitate de presedinte al comitetului? De ce actorii nu pot juca, cu respectarea distantarii si a tuturor normelor de protectie, si transmite live de pe scena salii mari a teatrului cu o capacitate de 400 de locuri, iar intr-o sala mult mai mica, fie ea si Sala Ferdinand, se poate inregistra un concert? Sunt intrebari retorice, bineinteles! Raspunsul este, fireste: „pentru ca putem!”

      +9 voturi
      +1
      -1
    3. Lipsa de reacție a arădenilor în fața abuzurilor, tampeniilor administratiei locale, a adus orașul în situația în care este. Se apropie Crăciunul și suntem preocupați de pregătirile ptr șoanca de pe masă. Bravos națiune, bravos Arad halal să-ți fie! P. S. Când mă gândesc că nu de mult timp, Primăria Arad avea tupeul să se autopropuna Capitală Culturală Europeană, mă apucă râsul…sau poate plânsul!

      +13 voturi
      +1
      -1
    4. În primul rând vreau să vă mulțumesc ptr faptul că sunteți unul dintre foarte puținii intelectuali arădeni preocupați de viața culturală a ‘cetății’. Nu este puțin lucru. Dvs. reprezentati o minoritate care contează enorm. Noi, artiștii triști, umiliți, ignorați de politicieni stupizi, vă mulțumim.

      +21 voturi
      +1
      -1
    5. După 1989 se părea că a venit începutul unei noi perioade de creștere a vieții culturale din Arad ……… pe bune ??? Nu ai fost tu trimis sa vinzi bilete la piata Obor ca sa-ti scoti 60-70 % din salar !!! Deci scuteste-ma de articolele tale slab documentate si fara nici un suport real …….. am plecat de la Filarmonica exact din motivele astea ! Tu…..un jurnalist in goana dupa senzational habar nu ai nici acum de ce s-a intamplat atunci ! Rusine …….. mare rusine !

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Ba, am fost, nu cu bilete, cu alte cele.
        Așa a fost atunci. Și nu vorbesc de haosul imediat de după Decembrie, aproape tot anul următor, ci de ce a urmat după acele convulsii firești atunci când se dărâmă o lume și se înfiripă alta, ci de ce a început atunci.
        În 90 eram ca după război, de fapt și eram, plus că eu mă refeream la aceea libertate care a dat aripi manifestărilor culturale după ce scandalul s-a mai potolit.
        M-am documentat, am luat chiar parte la acele evenimente, plusul e că eu mai încerc și să gândesc. Ce ar fi dacă ați încerca și DVs în loc să înjurați?
        Nu știu dacă vi s-a spus până acum: jignind și înjurând nu vei înțelege nimic și cu atât mai puțin pe tine însuți.

        +7 voturi
        +1
        -1
    6. Pe mine nu ma mai surprinde lipsa de reactie a managerului Filarmonicii Arad. S-a sarbatorit aniversarea a 65 de ani de la infintarea corului academic al filarmonicii, aniversare socotita de cind corul a activat cu remuneratie. Nimeni nu a pomenit nici un cuvint de faptul ca el exista din 1949 si ca din dragoste pentru muzica nu a primit nici un ban pina la recunoasterea oficiala. Nimeni nu a pomenit despre rolul lui Kurt Mild in instruirea acestui cor si mai ales cine a fost Kurt Mild. Pe de alta parte ma gindesc la profesorii nostri de muzica Lipovan, Staroste, Ageu care ne-au indrumat sa participam la concertele educative ale Filarmonicii din Arad, concerte care au disparut cu desavirsire. Ma gindesc la doamnele de la balcon care urmareau cu partitura in mina concertul si inevitabil ma gindesc care era populatia Aradului la acea vreme. I-am cunoscut personal pe domnul Branzeu si pe domnul Milos Cristea. Ma gindesc citi din cei ce conduc destinele Aradului sint intelectuali adevarati si mai ales citi sint interesati de soarta orasului. Si mai de mult orasul a fost condus de politruci comunisti, dar personalitatea celor de care am pomenit i-a dominat. Astazi mai exista putini aradeni cu adevarat de unde si lipsa de interes pentru cultura si inevitabil cine ne sint alesii.

      +3 voturi
      +1
      -1
    7. Articolele nu reflecta realitatea, eventual un punct de vedere cu care nu pot fi de acord. Dl. Primar nu este nici nesimțit, nici fără speranța și e în interesul lui sa nu fie total transparent cu păreri, opinii intimidatoare și denigratoare. A fost ales de o majoritate, iar la început de mandat merită sprijinit de dragul orașului, dacă vă pasa într-adevăr de oraș, indiferent de simpatie.

      Știți foarte bine că au fost mai multe încercări de a denunță abuzuri adresate cuiva bănuit trecut prin asa ceva și capabil sa înțeleagă ce se întâmplă dar parca a fost insinuat ca e mai bine sa taci. Sa manci cârnați cu pălincă. Știți, când nu mai ai bani să-ți iei propria mâncare e cam dificil sa mergi pana la capăt chiar și cu cerutul de ajutor. Dacă toți te ocolesc, nu ai la cine să te adresezi. Când vezi ca toți știu în ce situație ești, chiar mult mai bine decât tine, și nimeni nu vine cu un text gen: hai, încearcă să-mi spui măcar mie, te gândești ca probabil au renunțat la tine de mult și prin urmare doar cu cârnați se poate supraviețui indiferent dacă îți place sau nu, sau dacă mai are sens pentru tine.

      0 voturi
      +1
      -1
      • „Dl. Primar nu este nici nesimțit, nici fără speranța și e în interesul lui sa nu fie total transparent cu păreri, opinii intimidatoare și denigratoare. A fost ales de o majoritate, iar la început de mandat merită sprijinit de dragul orașului, dacă vă pasa într-adevăr de oraș, indiferent de simpatie.”
        … Adevăr grăiți … a fost ales de o majoritate a minorității și tocmai din acest motiv ar trebui să își deschidă urechile și să asculte părerile tuturor cetățenilor fiindcă nu ar trebui să fie doar primarul Partidului, sau al minorității care l-a votat. Că este un NESIMȚIT, o dovedește singur, prin comportament și declarații, nu-i nevoie să demonstrăm noi cu dovezi. A devenit un NESIMȚIT pe mâna lui și nu are nevoie să-l ajutăm și noi. Îl criticăm mai ales DE DRAGUL ORAȘULUI, noi care suntem fii orașului, avem ochii deschiși și mai ales NU NE INTERESEAZĂ discursurile belicoase ale unuia sau altuia din „partide”.
        .
        Restul comentariul pare scris de un „pădurar” ce se vrea viclean, dar pute a prostie și INCOMPETENȚĂ.

        +2 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.