Început de an în forță pentru DRW Arad

    de - | 20 februarie 2020, 3:20 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    În această săptămână, la Euphoria Biergarten din Arad, a avut loc prima întâlnire lunară a anului 2020 organizată de Asociația Economică Germano-Română D.R.W. Arad, la care au participat peste 30 de membri și invitați, printre aceștia numărându-se și primarul orașului Pâncota, Dan Pocrișer. Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au regăsit multe teme interesante, dovadă fiind faptul că discuțiile s-au încheiat abia spre miezul nopții.

    Președintele asociației, Waldemar Steimer, a prezentat un rezumat al planurilor Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK România) pentru anul 2020, în urma participării, împreună cu o delegație DRW Arad, la recepția organizată de insituție la sfârșitul lunii Ianuarie în capitală. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului și s-a bucurat de prezența a peste 850 de oaspeți de seamă, printre care și premierul României, Ludovic Orban.

    O altă temă, susținută de Vlad Vînătu, a fost legată tot de o cameră de comerț, de această dată însă, de una din Turcia. O delegație din Artvin, oraș din nord-estul turciei, a fost în vizită de lucru la Arad luna trecută, unde au avut mai multe întâlniri cu autoritățile locale, oameni de afaceri și, bineînțeles, cu DRW Arad. Delegația turcă va reveni în luna Mai la Arad, pentru o întâlnire specială cu toți membrii asociației.

    Un alt subiect al serii a fost legat de învățământ. Vicepreședintele asociației, Bernd Böse, împreună cu Lolita Mallinger, au prezentat situația actuală a sistemului dual de pregătire profesională, poate cel mai important proiect al DRW Arad, în urma recentelor întâlniri pe această temă cu autoritățile locale și reprezentanții districtului Tübingen din Germania. Aceștia vor investi în următorii doi ani aproximativ €40.000, prin Fundaţia Baden Württemberg, pentru promovarea și dezvoltarea învățământului profesional în Arad.

    Markus Fecker, membru DRW Arad, a dezvoltat de asemenea o temă interesantă: cum se poate deschide o firmă sau un punct de lucru în Germania. S-a discutat despre avantaje, dezavantaje, facilități, diferențe între sistemele de taxare din România și Germania, documente necesare, calificări, etc.

    Nu în ultimul rând, primarul orașului Pâncota, Dan Pocrișer, a vorbit despre proiectele aflate în derulare în orașul pe care îl administrează și a lansat o invitație deschisă pentru potențiali investitori, care pot profita acum de facilitățile oferite de primărie și de faptul că în zona Pâncota există un surplus de forță de muncă, lucru rar întâlnit în ziua de astăzi în vestul țării.

    Seara s-a încheiat cu prezentarea unor membri noi ai asociației, care vin din diverse domenii precum IT, publicitate, transporturi, producție, ospitalitate și nu numai. Ca întotdeauna, a urmat și o sesiune de socializare, prin care membrii și invitații să se poată cunoaște mai bine și, de ce nu, să pună bazele unor noi colaborări.

    Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații referitoare la activitățile DRW Arad, puteți vizita pagina de Facebook a asociației: https://www.facebook.com/DRW.Arad.1994 sau site-ul: www.drw.ro

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.