joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Începe elaborarea documentației și a proiectului tehnic pentru modernizarea „Drumului Regelui”

    de Special Arad | 17 mai 2022, 4:28 PM | Administraţie

    0

    (foto: Savu Marcel / bikemap.net)

    Consiliul Județean dorește modernizarea drumului județean Petriș-limită județ spre Hunedoara, cunoscut drept „Drumul Regelui”. Acest tronson face legătura între Valea Mureșului și Țara Moților.

    În prezent, a fost atribuit contractul pentru elaborarea documentației, a proiectului tehnic, respectiv asistența tehnică pe perioada execuției lucrărilor de modernizare. Lungimea tronsonului care va fi modernizat este de 18,3 km.

    „Modernizarea acestui drum are în vedere nu doar o legătură cu județul vecin, Hunedoara, ci mai ales dezvoltarea întregii zone, atât economic prin asigurarea unei infrastructuri adecvate atragerii de investitori, cât și turistic. Acest drum face legătura între două obiective regionale majore: Castelul Regal Săvârșin și stațiunea balneară Vața de Jos, din Hunedoara, dar potențialul turistic al zonei este mult mai mare. Avem un câștigător al licitației privind documentarea și Proiectul Tehnic, iar pentru finanțarea lucrărilor de modernizare vom depune un proiect pe fonduri europene”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

    Câștigătoarea licitației este Starcom Exim, iar durata elaborării documentației tehnico-economice și a Proiectului Tehnic este de 150 de zile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.