Incendiu violent la un imobil abandonat de pe strada Hunedoarei, „locuit” de oameni ai străzii





Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, pe strada Hunedoarei, la un imobil părăsit, în care își făceau veacul oameni fără adăpost. Primele cercetări efectuate de pompieri conduc – în ceea ce privește cauza probabilă a incendiului – spre foc deschis în spații închise. În speță, se pare că oamenii fără adăpost aflați în clădirea abandonată ar fi pornit un foc, care, ulterior, a scăpat de sub control. Incendiul a fost stins după mai bine de patru ore de intervenție.
„În această dimineață în jurul orei 02.30, Detașamentul de Pompierii Arad a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime și o autospeciala SMURD – pentru protecția personalului propriu – în municipiul Arad, pe strada Hunedoarei, pentru stingerea unui incendiu la etajul și acoperișul unei clădiri abandonate, locuite de persoane fără adăpost. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent și generalizat la întreg acoperișul pe aproximativ 250 de metri pătrați, cu posibilitatea de propagare la construcțiile învecinate, favorizat de observarea țârzie și de prezența materialului combustibil (material lemnos, deșeuri). Incendiul a fost localizat și lichidat fără a se propaga la alte construcții și fără a se înregistra victime. Cauza probabilă a incendiului este foc deschis în spații închise” au transmis reprezentanții ISU Arad.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)