Incendiu puternic la Frumușeni. Acoperișul unei case a ars și au murit șapte mii de pui aflați într-o hală





În această noapte, în jurul orei 03:45, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad a fost alertat, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, de producerea unui incendiu, izbucnit la o casă particulară din localitatea Frumușeni.
„La ora 03:50 am fost informați de șeful SVSU din localitate, care se afla la fața locului, că incendiul se manifesta generalizat și la o hală (crescătorie) de pui pe care o deținea proprietarul imobilului, cât și la nivelul acoperișului locuinței. Până la primirea apelului prin 112, SVSU Frumușeni a acționat cu 5 voluntari.
De îndată, la locul intervenției au fost alocate forțe si mijloace ale Detașamentului de Pompieri Arad, care s-au deplasat la fața locului cu 2 Autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 echipaj SMURD, cu un total de 9 subofițeri.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că flăcările se manifestau violent, atât la hala de lângă imobil, cât și la acoperișul casei.
Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru înlăturarea efectelor negative, salvatorii au acționat aproximativ o ora și jumătate.
Au ars acoperișul casei în proporție de 30% și au pierit 6000 pui de prepeliță, 900 pui de găină și 100 pui de rață, suprafața totala afectată fiind de aproximativ 600mp. Din fericire nu au fost înregistrate victime omenești„, povestesc reprezentanții ISU Arad.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind „scurtcircuit electric”
Comentariile portalului
Platim jandarmerie care apare doar la meciuri de fotbal si politie locala care dirijeaza traficul 15 minute dimineata si apoi se ocupa de comisioane ale Marelui Partid
Bună ziua. Nu vreți să vă spun eu?, că prea sunteți insistent. În apel, dr. Uzum a pierdut. Se așteaptă motivarea. Instanței. Pe de altă parye, (...)
Se stie bine; pe meleagurile mioritice are trecere cine striga mai tare. Mesajul rational prinde mai greu. Nasol va fi cand vor trebui gasite solutii la problemele care ne intereseaza (...)