Incendiu la anexa unei gospodării din Pecica. Pompierii au lichidat focul





Anexa unei gospodării din orașul Pecica a fost cuprinsă de flăcări în această după masă, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Potrivit acestora, incendiul se manifestă „prin ardere generalizată, la nivelul acoperișului anexei gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați”.
Pentru lichidarea focului intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, cu sprijinul pompierilor voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Pecica.
Intervenția este în dinamică.
UPDATE
Reprezentanții ISU Arad spun că incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind flacără prin utilizarea focului deschis în spații închise.
Potrivit informațiilor noastre, proprietarii ar fi încercat să facă un grătar în interiorul anexei.
Comentariile portalului
Platim jandarmerie care apare doar la meciuri de fotbal si politie locala care dirijeaza traficul 15 minute dimineata si apoi se ocupa de comisioane ale Marelui Partid
Bună ziua. Nu vreți să vă spun eu?, că prea sunteți insistent. În apel, dr. Uzum a pierdut. Se așteaptă motivarea. Instanței. Pe de altă parye, (...)
Se stie bine; pe meleagurile mioritice are trecere cine striga mai tare. Mesajul rational prinde mai greu. Nasol va fi cand vor trebui gasite solutii la problemele care ne intereseaza (...)