Incendiu în Șega! Pompierii s-au luptat timp de trei ore cu flăcările
În această dimineață în jurul orei 03.00 Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere și opt pompieri pe str. Giordano Bruno în municipiul Arad pentru stingerea unui incendiu la o casă și anexe.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție cu posibilitate de propagare la alte 4 case dintre care 2 lipite de cea care ardea.
Dezvoltarea violentă a incendiului a fost favorizată de observarea cu întârziere (nu era nimeni acasă) și de prezența din abundență în curtea imobilului a materialelor combustibile (resturi menajere în cantități mari).
După aproximativ o oră de intervenție, incendiul a fost localizat și limitat, nu s-a extins la alte imobile.
A fost stins după trei ore de intervenție. În incendiu a ars acoperișul imobilului și mobila din camere. Casa avea aproximativ 50 mp.
Nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă: „sobă fără acumulare de căldură amplasată necorespunzător față de materialul combustibil”.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)