Incendiu la Agora mall, fostul Galleria. 45 de pompieri au reușit să stingă focul (Foto + Video)





Un incendiu care degajă fum dens, de o mare înălțime, a izbucnit în dreptul fostului mall Galleria din zona Fortuna, municipiul Arad, care urmează să se inaugureze sub denumirea „Agora” în această lună.
Incendiul a fost observat de oamenii care au sunat îndată la numărul unic de urgență 112. La fața locului se deplasează de urgență echipajele pompierilor de la ISU Arad.
UPDATE
ISU transmite că incendiul a izbucnit la deșeuri chiar de lângă mall:
„Incendiu izbucnit la deșeuri menajere, în municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu, în apropierea noului centru comercial.
Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Intervenția este în dinamică.
Din primele informații, nu sunt înregistrate victime”.
UPDATE 2 – focul a pătruns și în interiorul centrului comercial
Reprezentații ISU mai transmit că: „incendiul se manifestă violent la deșeuri menajere aflate în curtea centrului comercial, și în interiorul centrului comercial. În sprijinul forțelor prezente, au fost alocate încă trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentelor de Pompieri Arad și Ineu”.
UPDATE 3 – Sunt oameni blocați pe acoperiș
Din informațiile obținute de la fața locului, se pare că pe acoperișul centrului comercial au rămas oameni care încă nu au reușit să fie evacuați. Din această cauză s-a produs agitație. Este vorba de mai mulți muncitori care vor urma să fie coborâți de către echipajele de intervenție.
ISU transmite că în sprijinul forțelor prezente, a mai fost alocate două autospeciale de stingere din cadrul ISU Timiș.
La ora 14:05, sistemul Ro-Alert a emis și o atenționare pe tema incendiului:
UPDATE 4 – Muncitorii au fost coborâți de pe acoperiș. Circulația este blocată în zonă
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
Zece mașini au rămas blocate în parcarea interioară a mallului din cauza incendiului.
UPDATE 5 – Incendiul a fost localizat. Au intervenit 45 de salvatori
În prezent, se acționează pentru stingere și îndepărtarea efectelor negative, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
Primarul Călin Bibarț, aflat la fața locului, a transmis următoarele: „Incendiu stins la Mall Agora, se rămâne în continuare la fața locului, inclusiv la noapte, pentru orice eventualitate. Le mulțumesc mult pompierilor și tuturor celor implicați!”.
Iată ce transmite mai transmite ISU Arad:
„În urma unei intervenții susținute a celor peste 45 de salvatori, incendiul a fost localizat după aproximativ o oră, fără a se înregistra victime.
În prezent, se acționează pentru stingerea completă a focarelor, îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile a incendiului.
Au ars deșeuri menajere pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și fațada și acoperișul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.”
Citește și:
Unul dintre hidranții de lângă Agora, necesar stingerii incendiului, este stricat
Comentariile portalului
Insistați ca un troll și din prima vă contraziceți: mai întâi spuneți că fondurile UE trebuie alocate conform unor reguli bine stabilite, apoi contestați regulile, (...)
Și revin, că presimt că veți avea ceva de comentat și despre presă, dacă tot am menționat și acest aspect. PRESA LIBERĂ DERANJEAZĂ. Nu așa, de-al dracu ș (...)
Ca și Simion, folosiți această narativă ca o deturnare a situației politice și geopolitice. Da, Simion a spus că nu vrea ieșirea din UE și NATO. Acelaș (...)