Încă un judecător din Arad are probleme! Inspecția Judiciară „murdărește” bilanțul de excepție al Tribunalului





Știri Arad. În ciuda bilanțului deosebit pentru anul 2016, rezultatul fiind clasarea pe locul I la nivel de țară, Tribunalul Arad are totuși câteva „pete” în anul 2016, lucru care nu pot fi trecute cu vederea. Și aici ne referim la faptul că Inspecția Judiciară a „călcat” de două ori pragul Tribunalului și o dată al Judecătoriei Arad.
Astfel, Inspecția Judiciară a sesizat, în 2016, Secția pentru judecători în cazul a trei dintre judecătorii din Arad. Și dacă despre doi dintre magistrați presa a scris cu vârf și îndesat (poate prea îndesat pe alocuri), fiind vorba despre Lavinia Nicoleta Coțofană (exclusă din Magistratură, dar care a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție și acest for se va pronunța) și despre Caius Valentin Lăzărescu, despre al treilea caz nimic… până azi.
Bilanțul Inspecției Judiciare arată că la finalul anului instituția a verificat deciziile judecătoarei Carmen Camelia Băilă, de la Tribunalul Arad, fiind sesizată, considerându-se că există motive temeinice, Secția pentru Judecători. Nu ne-am mai chinuit să cerem o poziție oficială din partea Tribunalului Arad deoarece știm procedura în asemenea cazuri: „Nu se poate comenta până la o decizie definitivă”.
Dar, pe surse, se pare că judecătoarea Băilă, care este judecător sindic, a fost reclamată de către o persoană în cazul căreia nu a fost respectată o decizie a Curții de Apel Timișoara, în privința unui faliment, într-un proces retrimis la Arad.
Pe de altă parte, intervenția Inspecției Judiciare în cazul celor trei judecători de la Arad nu poate șterge meritele celorlalți magistrați și activității Tribunalului, datorită cărora au obținut locul I pe țară.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
Sunt blocuri de lemn nu știu cum s-a putut aproba așa ceva...
Lasa ca noua ne ard campurile si ei stau in Franta pt gloria lui ARAHAT, si aici vin cate 2la un incendiu de casa....