Încă un accident în Bulgaria, cu români accidentați grav. Doi ucraineni au murit, iar copilul lor de 8 ani este rănit





Doi ucraineni au murit, copilul lor de 8 ani este rănit și doi români sunt în stare gravă. Este bilanțul unui accident, care a avut loc, luni, între localitățile Generalul Toșevo și Țarichino, din Balcic, relatează site-ul bulgar Nova, citat de Libertatea.
Cei doi români răniți în accident se află în stare gravă, anunță MAE, într-un comunicat.
„Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile locale, în urma accidentului, două persoane de cetăţenie română au fost rănite, iar alte două persoane, de altă cetăţenie, au decedat. În accident au mai fost implicaţi alţi patru cetăţeni români, care nu au suferit leziuni sau alte vătămări”, arată MAE.
Trei autoturisme s-au ciocnit, două înmatriculate în România și unul în Ucraina. Mașina ucraineană, care se deplasa dinspre satul Țarichino spre satul Kremena, a intrat pe contrasens. A urmat o coliziune cu primul autoturism românesc, în urma căreia mașina ucraineană s-a rostogolit și a lovit frontal al doilea autoturism românesc, a explicat centrul de presă al Direcției Regionale a Ministerului Afacerilor Interne. Mașina ucraineană a fost complet distrusă, precum și prima mașină (din România) lovită.
În urmă cu trei zile, trei români au murit într-un accident tot în Bulgaria. Detalii, aici.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?