Încă o lovitură dată de DNA în Arad! Procurorul arădean Codrin Gavra completează divizia anticorupție din Timișoara





Știri Arad. În urmă cu câteva ore, procurorul general al României a semnat ordinul de delegare al procurorului Codrin Gavra, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la DNA Serviciul Teritorial Timișoara. Începând cu 3 august, procurorul Codrin Gavra este delegat la DNA pentru o perioadă de șase luni. Cel mai probabil, în luna septembrie se va organiza, la DNA structura centrală, interviul pentru numirea definitivă a a celor 50 de procurori suplimentari, pe care instituția îi primește conform unei decizii publicate în Monitorul Oficial.
De numele procurorului Gavra se leagă dosare celebre în Arad, precum „Mită la vârful Inspectoratului Școlar Arad”, „Mită în Finanțele arădene”, „Mită la Universitatea Vasile Goldiș”, „Mită la Spitalul Matern Arad”, „Dosarul Boghicevici”… așa încât nu ne miră deloc transferul acestuia de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la DNA Timișoara.
Codrin Gavra avea funcția de șef secție urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și este al doilea procuror arădean care ajunge la DNA serviciul Teritorial Timișoara, primul fiind deja celebrul Lucian Dolcu.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)