vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    În următoarea perioadă, vremea ne va juca feste!

    de - | 10 august 2016, 11:48 AM | Regional

    0

    Vremea se schimbă radical după data de 10 august, anunță meteorologii. Potrivit ANM, după această dată, în majoritatea regiunilor țării sunt așteptate scăderi ale regimului termic iar o mare parte din țară se va confrunta cu precipitații, importante din punct de vedere cantitativ. Aversele vor fi prezente mai întâi în interiorul lanțului carpatic. Sunt posibile descărcări electrice, vijelii chiar și grindină iar pe alocuri, precipitațiile vor putea depăși 30 de litri pe metru pătrat. În zilele următoare, precipitațiile vor ajunge și în zona de sud a țării.

    VREMEA ÎN BANAT

    După data de 10 august, meteorologii anunță o scădere a regimului termic. În intervalul 11 – 13 august temperatura medie va ajunge la 22 – 23 de grade. Ulterior valorile termice vor crește iar în intervalul 15-21 august, pe timpul zilei, se va ajunge la maxime cuprinse între 28 și 30 de grade. Pe timpul nopții se vor înregistra 15…16 grade pe parcursul celor două săptămâni de prognoză și doar între 12 și 14 august se vor înregistra. 11…13 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată între 10 și 12 august, iar după această dată, doar cu totul izolat și trecător, mai sunt posibile ploi slabe.

    VREMEA ÎN CRIȘANA

    În zilele următoare, pe 11 – 12 august, vremea se schimbă radical iar  media temperaturilor din timpul zilei va scădea spre 22 de grade. După această dată, un nou proces de încălzire va determina creșterea regimului termic, spre valori de 28-29 de grade, mediate la scara întregii regiuni, în intervalul 15 – 21 august. Temperaturile pe timpul nopții vor coborâ până la 14 – 16 grade între 8 și 11 august, dar în intervalul 12 – 14 august vor scădea spre o medie regională de 11…12 grade. În weekend vor creşte uşor şi în a doua săptămână se vor situa în jurul unei valori medii de aproximativ 14 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată între 12 și 14 august, când vor fi averse pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante. Ulterior, probabilitatea pentru ploi trecătoare și slabe cantitativ va fi redusă.

    VREMEA ÎN TRANSILVANIA

    Vremea se va răci iar pe 12 și 13 august media valorilor diurne nu va mai depăși 22 de grade. Evoluția ulterioară va fi caracterizată de o încălzire a vremii, concretizată, în intervalul 15 – 21 august, prin temperaturi maxime de 26-27 de grade, temperaturi apropiate de normalul termic al perioadei. Pe timpul nopții, temperaturile se vor menține relativ constante, la valori medii de 14-15 grade în prima parte a intervalului și de aproximativ 12 grade între 15 și 21 august. Valori nocturne ușor mai scăzute, spre o medie regională de 10-11 grade, se vor consemna doar în datele de 13,14 și 15 august. Averse pe arii relativ extinse se vor semnala pe 11 şi 12 august, când se pot înregistra şi cantităţi de apă mai importante, iar în restul intervalului sunt posibile ploi slabe și trecătoare.

    sursa: Vocea Transilvaniei

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.