În urma sesizării României, EASA face verificări la Wizz Air Hungary și Wizz Air Malta

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, anunţă, sâmbătă, că, în urma sesizării Agenţiei Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei, urmează verificări la Wizz Air Hungary şi Wizz Air Malta. Se pot impune măsuri de remediere a deficienţelor sau sancţiuni, cea mai gravă fiind suspendarea sau revocarea certificatelor de operator aerian, care este ”puţin probabilă”.
„În urma sesizării depuse de AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română) la EASA, agenţia europeană, în calitate de emitent al certificatelor de operatori aerieni deţinute de Wizz Air Hungary şi Wizz Air Malta, urmează să facă verificări/ inspecţii la cei doi operatori”, anunţă, sâmbătă, Bogdan Mîndrescu.
Acesta precizează că, în funcţie de deficienţele semnalate şi identificate se poate decide impunerea unui plan de eliminare a neconformităţilor şi monitorizarea implementării acestuia.
„Sancţiunea maximă, în caz de deficienţe grave, poate fi suspendare sau revocarea AOC-urilor (certificatelor de operator aerian) situaţie în care Wizz Air nu va mai putea opera până la remedierea deficienţelor. Acest caz este puţin probabil. De mentionat că doar AOC-ul este emis de EASA”, a mai precizat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor.
Acesta a explicat că licenţele de operare sunt emise de statele unde Compania are sedii principale, respectiv Malta şi Ungaria.
”Licenţa se suspendă automat când un operator nu mai are AOC valid”, a mai explicat Bogdan Mîndrescu.
El a anunţat, vineri, că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România, după ce compania a anulat nouă curse într-o zi, din motive tehnice, notează stiripesurse
Comentariile portalului
Hei..., hei..., tu ăla de la birt...! Se pare că EȘTI ÎNTR-O CONFUZIE IMENSĂ: niciunul din Parcurile alea, de care zici tu, NU SUNT GRATUITE . Sunt plătite din (...)
Da ca la birt. Este ca intr-un parc cu intrarea pe bani langa alte zeci de parcuri cu acces gratuit si care toate ofera cam acelasi lucru. Sa zicem ca (...)
Nu am ce să elucidez, trebuie să vă dezamăgesc: nu m-am gândit la Dumneavoastră când am scris aceste rânduri. De altfel nici nu înțeleg cum (...)