În urma investigațiilor, doi hoți au fost prinși de polițiștii din Micălaca. Infractorii se împrieteniseră cu victima pentru a o jefui





Comunicat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 2 de Poliție Urbană Micălaca au identificat un bărbat de 48 de ani și o femeie de 42 de ani, amândoi din Arad, care la data de 8 octombrie 2020, ar fi sustras un portofel cu acte și bani, dintr-un imobil, prin împrietenire cu victima.
Cei doi sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
De asemenea, a fost identificat un bărbat de 40 de ani, din județul Mureș, care în luna mai 2020, ar fi sustras și distrus mai multe bunuri dintr-un imobil de pe strada Măgurei, în care se afla în chirie.
Persoana vătămată ar fi închiriat locuința unei persoane, care la rândul ei ar fi subînchiriat imobilul persoanei în cauză.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, distrugere și înșelăciune.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)