În doar două ore, polițiștii arădeni au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.895 lei
Comunicat IPJ Arad. Polițiștii de ordine publică, rutieră și investigații criminale, împreună cu jandarmi, militari și polițiști locali au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune de amploare, pe raza municipiului.
Scopul acțiunii a fost depistarea persoanelor care nu respectă prevederile ordonanțelor militare și ale legislației privind circulația, ordinea și liniștea publică și faptele de comerț.
Astfel, pe parcursul a două ore au fost legitimate 302 persoane și verificate 234 autovehicule, fiind aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de 56.895 de lei, dintre care:
– 16 conform O.U.G. 1/1999 (pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare);
– 5 conform Legii 12/1990 (pentru nerespectarea legislației privind faptele de comerț);
– 28 conform O.U.G. 195/2002 (pentru nerespectarea legislației rutiere);
– 1 pentru nerespectarea altor prevederi legale.
În cadrul aceleiași activități, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant trei tineri care au sustras trei biciclete din scara unui bloc de pe raza municipiului.
Acțiunile vor continua atât pe timpul stării de urgență cât și după încetarea acesteia.
Comentariile portalului
Pe BIBI îl resuscitează cei 6 consilieri pe care-i are... Votantii,puterea adevărată a societății,nu au iesit la vot,dezamagiti fiind de figurile politice si nivelul intelectual scazut (...)
Daca COLDEA se evaporă,vor dispărea protejatii? Stim cu totii de ce a câstigat măruntul Bibart precedentele alegeri...Cionca nu a avut replică la telefonul primit de (...)
Este o abreviere de la „parțial”