Mașină ieșită în decor la ieșire din localitatea Andrei Șaguna. Șoferul a fost transportat la spital





În urmă cu aproximativ jumătate de oră a avut loc un accident la ieșire din localitatea Andrei Șaguna spre Domeniul Lupaș. Un echipaj de ambulanță, aparținând substației Sântana s-a deplasat la locul accidentului și i-a acordat primul ajutor.
Din primele informații se pare că o mașină a ieșit în decor, iar victima nu a fost încarcerată. Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost transportat la spital pe secția UPU, prezentând un traumatism cranio-facial cu amnezie retrogradă.
Vom reveni cu amănunte.
UPDATE IPJ Arad:
„La data de 7 Octombrie a.c., în jurul orei 13.20, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 38 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 79, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este