Important pentru toți românii aflați în străinătate! Ce le pregătește statul român





Românii care lucrează în străinătate ar putea câștiga bani frumoși dacă se întorc în țară și se angajează. Toți cei care încă nu au împlinit 35 de ani ar putea primi, pe lângă salarii, 500 de euro în fiecare lună, timp de un an, dacă se întorc în România și se angajează.
Este o inițiativă legislativă care va intra în dezbatere săptămâna aceasta și care, dacă va fi aprobată, ar putea aduce înapoi în țară mulți tineri care în prezent lucrează peste hotare.
„Avem nevoie de forţă de muncă în ţară, mai ales de specialişti. Ne pleacă medicii, profesorii, inginerii, ITiştii şi chiar muncitorii simpli, în special tineri, căci nu sunt plătiţi aşa cum trebuie aici, în ţară. Vrem să-i stimulăm cumva să îşi pună în valoare capacitatea aici, nu peste hotare. Un an, am putea să-i stimulăm să ia mai mulţi bani, chiar decât câştigă acum în afara ţării. Sunt convins că în această perioadă de timp, oamenii îşi vor face un rost aici, acasă”,a declarat senatorul UNPR Constantin Popa, unul dintre iniţiatorii legii.
Banii din care ar urma sa fie plătiți cei care ar reveni în țară pentru a lucra ar urma să fie strânși din majorarea prețului pentru anumite produse.
Sursa: www.romaniatv.net
Comentariile portalului
== DEGEABA -- DACA NU BAGA CEVA LA GHITZA PUSHCULITZA NU CAPATA NIMIC . --PIERDERE DE VREME == SCARBA MI E ==
== E CETATZEAN RUS -- E DEJA IN RUSSLAND == SE CUFURESTE PE JUSTITZIA FRANTZUJILOR ==
Citez din comunicat: "Libertatea de exprimare nu include dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă." 100% de acord CA (...)