Opt persoane implicate într-un accident la intrare în Bârzava
În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier la intrare în localitatea Bârzava. În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism și un camion.
Pentru acordarea primului ajutor celor opt victime s-au alocat echipaje de ambulanță din Săvârșin Și Lipova, cât și un echipaj SMURD din Bârzava. La momentul redactării articolului, victimele erau conștiente și neîncarcerate.
UPDATE
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad a transmis că toate cele 8 victime – este vorba despre 6 adulți și 2 minori (de 2 și 4 ani) – refuză transportul la spital.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)