Împăratul Akihito al Japoniei, care are 83 de ani, a decis să renunțe la tron în favoarea prințului moștenitor Naruhito. Este pentru prima dată în ultimii aproape 200 de ani când împăratul Japoniei abdică. Cabinetul nipon a aprobat vineri actul normativ care îi permite împăratului să-i lase tronul prințului moștenitor, informează agenția de știri Kyodo.
Se va întâmpla efectiv în decembrie 2018, când împăratul va împlini 85 de ani.
În Japonia, legea nu menţionează actul abdicarii, iar împăratul trebuie să-şi îndeplinească rolul până la moarte. Pentru ca împăratul să poată renunţa la Tronul Crizantemei, este nevoie de schimbarea legii, o schimbare care trebuie aprobată de Parlament şi care deja a declanşat dezbateri în ţară.
În august anul trecut, împăratul Japoniei a avut o alocuțiune televizată în care a dat de înțeles că dorește să abdice din cauza vârstei înaintate și a sănătății șubrede.A fost al doilea discurs televizat al său în cei 27 de ani de domnie de până atunci, după cel din martie 2011 când Japonia a fost lovită de un cutremur şi un tsunami devastator.
În cele zece minute de declaraţii înregistrate a vorbit despre rolul, despre resposabilităţile împăratului şi despre felul în care îşi mai poate face datoria atunci când are deja o vârstă şi probleme de sănătate: o operaţie pe inimă şi un diagnostic de cancer de prostată.
sursa : digi24.ro
Comentariile portalului
Un politician onest ar fi făcut pasul înapoi pentru a nu leza imaginea partidului în alegeri. Nu e cazul la Bubu.
Fain tablou! Și absolut veridic! Să nu-l uităm însă pe "lordul" Seculici și rolul lui nefast în ascensiunea Faraonului.
Dar sunt votati de cel putin 14.000 de imbuibati financiar si debusolati religios, trist unde a ajuns Aradul !