Imagini de pe Autostrada Lugoj-Deva. Când o să circulăm de la Arad la Sibiu cu viteză de 130 km la oră





Firmele care construiesc Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva lucrează „în draci”. E agitație mare în aceste zile, deși canicula pune serioase probleme celor aflați în sectorul „Construcții”. Se lucrează din greu la nodul Soimus si la „dealul cu lilieci” din apropiere, dupa cum arata imaginile proaspete promovate de Asociatia Pro Infrastructura.
Ministerul Transporturilor a emis recent autorizația de construcție pentru continuarea unor lucrări la lotul 3, respectiv pentru realizarea unui nod rutier suplimentar la Holdea.
Dacă vremea va permite, în sensul că va fi o toamnă mai lungă și nu atât de ploioasă, există șanse ca loturile 3 si 4 de pe Autostrada Lugoj – Deva să fie date in folosință la finele acestui an.
Din intreg traseul autostrazii care ar trebui sa lege Aradul de Deva si mai departe de Sibiu vor rămâne de construit 15 kilometri – asta însemnând că vom putea merge de la Arad până la Margina pe Autostradă, apoi 15 km se urcă Drumul Național până la Holdea, iar de acolo se va putea urca iarăși pe autostradă până la Deva și mai departe până la Sibiu.
Comentariile portalului
V-ați prins...
De râsul curcilor cu ce "argument" vine un "jurnalist". O filmare în care persona recunoaște că a gafat pentru că s-a luat după o minciună de-a lui Nă (...)
Romania va merge mai departe, indiferent ca va iesi Gladiatorul Galeriei sau Harry Nicusor Potter, ea va ramane tot in UE, nu vor mai putea sulfari firmele de cotet ale (...)