Ignorat total la Serviciul Permise Auto, un arădean face public filmul umilinței. Prefectura reacționează





Știri Arad. De multe ori, în instituțiile publice suntem umiliți. Alteori, deși de foarte puține ori, suntem tratați „regește” și simțim că avem de ce să ne plătim taxele și impozitele către statul român. Și de destule ori nu suntem băgați în seamă, ignorați total. Special Arad nu a ezitat niciodată în a face publice aspecte pozitive și negative din instituțiile care deservesc cetățeanul. De această dată, din păcate, întâmplarea nu este una în urma căreia să putem spune: „Așa da”.
În urmă cu două zile, arădeanul Lucian Nestor, deranjat și revoltat pe modul în care a fost tratat de către personalul din cadrul Serviciului de Permise Auto Arad (S.P.C.R.P.C.I.V. Arad), a filmat ceea ce s-a întâmplat și a și postat materialul, însoțit de câteva rânduri scrise, pe Facebook.
Mesajul, chiar dacă este adresat prefectului Cosmin Pribac, mai mult sau mai puțin direct, este un strigăt către instituțiile statului în general:
„Domnului Prefect, Pribac Cosmin
Îndrăznesc sa va scriu public câteva rânduri legate de activitatea unora dintre funcționarii serviciilor aflate sub autoritatea dumneavoastră!
Va scriu despre (ne)funcționalitatea instituțiilor statului si regulile nesimțite impuse de funcționarii lor.
Despre Instituția Prefectului sub a cărui aripă funcționează Serviciul de Permise Auto (SPCRPCIV) si despre cum poti fi umilit in calitate de simplu cetățean roman.
Despre cum ti se poate Închide ghișeul in față de către formele de viată care isi încasează de cele mai multe ori nejustificat leafa din banii statului si implicit al contribuabililor si despre cum sa ajungi intr-o instituție a statului roman cu o ora inainte de închiderea programului si totusi sa nu iti poti rezolva o problema de natura urgentă.
Mai exact , dupa 50 de min de așteptare pentru plata chitanței in vederea eliberării permisului Auto , un functionar suparat ca lucrează prea mult in condițiile in care serviciul de permise auto beneficiază de doua ghișee de lucru din care functioneaza doar unul singur , decide ca ultimilor trei oameni din fata ghiseului sa li se transmită ca de la ora 16:00 (șaișpe zero-zero) încetează sa mai lucreze.
Sa nu mai pomenesc de modul sfidător al acestuia pe parcursul discuției.
Am o intrebare si totodata o mare curiozitate: De ce investiti bani ( nu putini) in tehnologie si in amenajarea ghișeelor cand oamenii dumneavoastră sunt plecați in concedii si mai mereu se lucrează cu numărul minim de angajați?
Asta e respectul Instituției Prefectului vis a vis de oamenii de rând care au greșit venind cu mult timp inainte de închiderea programului sau e doar moftul funcționarului?
Va multumesc!
PS: nici la ora actuala nu am aflat numele dansului (agentului cu multe grade pe umeri) Daca cineva are o informație legată de numele dumnealui , il rog sa-i scrie numele si prenumele”, spune Lucian Nestor.
Prefectura acuză lipsa de personal
După ce am discutat cu Lucian și i-am cerut permisiunea să facem publică „pățania”, ca un exemplu pentru orice funcționar că… „Atenție, se filmează oriunde!”, am solicitat un punct de vedere și din partea Instituției Prefectului Județului Arad, care să explice comportamentul angajatului în cauză.
Iată poziția Prefecturii:
„În mod normal funcționează două ghișee, doar că la acel moment, unul dintre funcționari, care deține și atribuția de inginer de sistem, a fost nevoit să părăsească ghișeul pentru a îndeplini altă sarcină. Ținând cont că datele se introduc electronic în programul specializat, acestea nu mai pot fi introduce după ora 16. Regretăm incidentul și vom lua măsurile necesare astfel încât astfel de situații să nu se mai întâmple.”
Noi acuzăm lipsa de bun simț
Am citit cu atenție și ceea ce spune arădeanul Lucian Nestor, dar și ceea ce ne-a transmis Prefectura Arad. Am urmărit și clipul video de mai multe ori. Rolul nostru este acela de a fi întotdeauna obiectivi, iar acum, materialul video postat de Lucian vorbește de la sine. Dreptatea, deși n-o împărțim noi, e undeva la mijloc… Are dreptate și „clientul”, adică Lucian Nestor, pentru că nu este normal să stai aproape o oră la un ghișeu al unei instituții a Statului Român, iar apoi să te trezești că nu-ți poți rezolva problema pentru că s-a terminat programul de lucru și funcționarul, plătit după orar, îți întoarce spatele. La fel cum pare a avea dreptate și Prefectura Arad, pentru că anumite sisteme informatice funcționează în modul în care au explicat aceștia, iar dacă programul este până la ora 16:00, sistemul nu mai acceptă date după această oră. Repetăm, pare plauzibilă și această explicație.
Cu toate acestea, explicația Prefecturii nu scuză cu absolut nimic comportamentul angajatului de la Serviciul de Permise Auto care, după părerea noastră, uită că este plătit din bani publici și avea o minima datorie morală față de cei aflați la ghișeul respectiv să le explice care este situația și de ce nu îi poate ajuta după ora 16:00.
Însă, până la urmă, concluziile le trageți dumneavoastră, cititorii, după ce vizionați și materialul video dezvăluit de „pagubit”. Numele angajatului… nici nu-l știm, nici nu mai contează.
Comentariile portalului
Cineva categoriseste pe altii ca fiind fanatizati dar posteaza maniacal si consecutiv aceleas alegatii belicoase "standard" prin toate comentariile indiferent ca in articol e vorba de C.G. sau nu (...)
Și UE vrea să investească 300 milioane de euro prin țările din Africa (colonii franceze), dar nu mai spuneți la nimeni ! Ar trebui scris și despre ce se întâmplă (...)
Astăzi la Anca Buze Moi, Diliul Ales va face un anunț important pentru omenire și galaxie . Pe surse, sorosiste, cum altfel🤣,am aflat că e vorba de reluarea turului 2. (...)