miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Idilă de „poveste” în Arad. Betonul i-a salvat viața petrecută cu o clipă înainte în brațele iubitei, dar i-a și rupt piciorul…

    de Mihai Todoca | 7 iunie 2021, 12:45 PM | Știri Arad

    0

    (foto: Ilustrația este din arhivă, totul petrecându-se noaptea și nu știm dacă „iubărețul” se afla în costumul lui Adam)

    E greu cu iubirea, cu dragostea și cu tot ce derivă din ea. Dacă vorbești, de ce vorbești, dacă taci, de ce taci atât de ostentativ. Dacă sari de la etajul 1 al unui bloc din Vlaicu, de ce ți-ai rupt și piciorul… cum spuneam, năbădăi dintr-acestea.

    Ultima parte s-a și întâmplat noaptea trecută pe la 3 și jumătate în Cartierul Vlaicu, în apropierea unei case de pariuri, acolo unde un tânăr de 27 de ani, după o ceartă, o neînțelegere cu o domnișoară, a sărit de la etajul 1 al blocului în care conviețuia și a luat-o, șchiopătând, către zona UTA.

    Oare cât de sătul era de năbădăile primite a fost acesta încât a ales să se autoevacueze prin cel mai rapid și dur mod cu putință? A ignorat ușa, scările, ușa blocului… și a ales direct geamul.

    Acum… s-ar putea să fi fost și altceva la baza deciziei lui de a verifica duritatea solului lovit de un corp uman de la câțiva metri înălțime. Poate domnișoara era promisă altcuiva și acel altcuiva a avut nesimțirea de a veni acasă mai devreme decât preconizaseră cei doi iubăreți.

    „Plimbărețul”, după ce a sărit de la înălțime efectuând un triplu echer perfect și un Tsukahara demn de invidiat, și-a rupt piciorul pierzând puncte la aterizare. A suferit cât a suferit până a ajuns la UTA, unde andrenalina și-a pierdut din efect, iar durerile au început să-l acapareze. Astfel a pus mâna pe telefon și a chemat un „taxi” din acela cu medic și asistentă care să-l ducă până la spital. Bineînțeles că a fost prezent și un echipaj de la poliție în suport, iar când au văzut că nu au cu ce ajuta mai mult, oamenii legii s-au luat și a plecat.

    Printre curioși au fost și niște jandarmi, semn că nici musca nu mai poate să pice noaptea de la etaj, după asasinatul de la sfârșitul lunii, fără să fie luată în seamă.

    Spre final, sperăm că ați remarcat cât de pozitivi suntem și nu ne-am gândit la infractori care au sărit de la etaj, ci la dragoste. Semn că vremea de afară ne face bine…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.