Iacob lipsește și cu Sepsi! Nu s-a antrenat din cauza durerilor





Florin Iacob lipsește și la partida cu Sepsi. Absent la partida cu FCSB, pierdută de UTA cu scorul de 0-4, portarul grupării arădene nu s-a antrenat în aceste zile astfel că titular în poartă va fi tot ucraineanul Kucher.
Va fi cel de-al doilea meci din acest sezon în care Iacob va lipsi din poarta Bătrânei Doamne. Sunt șanse ca el să ia loc pe banca de rezerve,
Titular în poartă va fi ucraineanul Kucher, cel care a încasat patru goluri cu FCSB dar a și avut unele intervenții foarte bune. Totuși, Mircea Rednic nu s-a arătat foarte mulțumit de felul cum se prezintă ucraineanul la antrenamentele echipei arădene.
„Eu v-am zis că-mi doresc să am un portar român, pentru că eu am doar un singur loc pentru a aduce un jucător străin și de aia eu am nevoie și de un portar care să creeze concurență. S-a întâmplat ca Florin să nu joace și ce facem? Eu am fost corect cu el și i-am zis, sunt șanse puține, dar a mai avut o șansă să joace. N-am nici ce să-i reproșez, dar nici să-l laud. La primul gol era o reacție de reflex. El are probleme la construcție, eu cer ca să facem jocul de construcție de la portar. Are probleme la construcție, dar asta nu înseamnă că nu i s-a oferit șansă în Cupă. Am insistat pe un portar român ca să eliberez un loc și vreau un portar care să creeze concurență dacă, Doamne ferește, se accidentează Iacob, dacă mai stă patru luni… Vreau un portar sau un jucător care se implică. Kucher nu se implică deloc, plouă, ninge, el are aceeași figură, câștigăm, pierdem, e la fel. Ca portar, Lobonț a făcut carieră ca al treilea portar, el era cu mobilizarea la Roma. Nu mi se pare normal, noi nu am avut al treilea portar până acum o lună, tot în doi portari am stat”, a spus Mircea Rednic despre portarul ucrainean Danylo Kucher.
Antrenorul grupării arădene spune că în această iarnă a avut discuții cu Eduard Pap, care în cele din urmă a ales să apere la Oțelul după experiența de la Raba Eto Gyor, cu Dorian Răileanu care s-a transferat de la Chindia la Dinamo și cu Andrei Gorcea de la Universitatea Cluj. Cu niciunul dintre cei trei nu s-au concretizat negocierile.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)