I-au salvat viața! Un tânăr s-a automutilat la Podgoria, însă a fost oprit de polițiști
Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică i-au salvat viața unui tânăr din Salonta care s-a automutilat duminică, 23 octombrie, în jurul orei 18:00, cu un ciob de sticlă.
Scenele de coșmar la care au asistat polițiștii locali arădeni s-au derulat în stația de tramvai de la Podgoria. Până la sosirea ambulanței, polițiștii locali au improvizat un garou dintr-o curea pentru a opri sângerarea masivă pe care R.D., în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Arad și-a provocat-o tăindu-se cu un gât de sticlă.Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă motivele pentru care acesta a recurs, în văzul lumii, la gestul extrem nu sunt cunoscute deocamdată.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)