I-au amputat piciorul greșit! Pacientul va rămâne fără ambele picioare după o „greșeală tragică” a medicilor





Un pacient a rămas fără un picior, după ce medicii i-au amputat membrul greșit. Greşeala s-a produs la Clinica Freistadt, din Austria. Reprezentanții spitalului au declarat că la baza acestei „greşeli tragice” stă o eroare umană, scrie Reuters.
Pacientul suferă de mai multe boli, iar acestea i-au infectat picioarele până în punctul în care piciorul stâng a necesitat amputarea.
„Suntem profund şocaţi de faptul că marţi, 18 mai, în pofida standardelor de asigurare a calităţii, piciorul greşit al unui bărbat de 82 de ani … a fost amputat”, a transmis clinica, adăugând că greşeala a fost observată prima dată joi dimineaţă, când bărbatului i s-a schimbat bandajul.
Se pare că eroarea s-a produs cu puţin timp înainte de operaţie, când piciorul care urma să fie amputat a fost marcat.
„Din păcate, greşeala prin care piciorul drept a fost amputat în loc de cel stâng, a avut loc ca urmare a unei serii de circumstanţe nefericite”, a mai transmis clinica, adăugând că investighează ce s-a întâmplat şi îşi va revizui standardele.
Pacientului i s-a oferit asistenţă psihologică şi trebuie supus unei noi operaţii pentru a-i fi amputat piciorul stâng.
„Operaţia este planificată în scurt timp”, au transmis reprezentanții clinicii.
Sursa: digi24.ro
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)