miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Hoțul „fenomen” a fost prins de polițiștii din IPJ Arad! Este în arest și dă explicații pentru zeci de furturi

    de Andrei Fuliaș | 1 septembrie 2017, 10:39 AM | Știri Arad | Topic special

    6

    Știri Arad. La doar 14 ani, Căldăraș David Ionuț are o poveste de viață care poate seta scena unui film cu gangsteri. Un copil de fapt, are deja o activitate infracțională impresionantă: nouă fapte confirmate cu un prejudiciu ce se ridică la aproximativ 60.000 de lei, constând  în bani, bunuri electrocasnice și bijuterii. Acesta intra ziua în amiaza mare (între orele 12:00 – 17:00) în casele oamenilor, după ce sărea gardul, și/sau spărgea geamurile, ulterior punând mâna pe tot ce găsea.

    Cartierele preferate în care David „opera” erau Aradul Nou și Sânnicolau Mic, o faptă fiind comisă în zona Piața Catedralei. A fost prins în data de 17 august de polițiștii Biroului Investigații Criminale în urma unei acțiuni organizate, iar de atunci se află în arestul IPJ Arad. Se bănuiește că până la această vârstă a săvârșit cel puțin 50 de furturi din locuințe, începând cu vârsta de 8 ani.

    Despre David se mai cunoaște că provine dintr-o familie dezorganizată, și este în grija bunicilor care locuiesc pe strada Tarafului. Din nefericire pentru băiatul de 14 ani, tatăl acestuia este încarcerat iar mama este plecată din țară, astfel că a ajuns de mai multe ori în centre de minori.

    Dezechilibrul din viața lui l-a făcut să aibă un comportament agresiv, iar plasarea lui în centrele de minori nu a reușit, până acum, să îi creeze acestui băiat o șansă reală la un trai mai bun. David era un cunoscut printre polițiștii arădeni:

    „Acest copil de 14 ani ne-a dat multe bătăi de cap. Este autor al 9 furturi din locuință doar după ce a împlinit vârsta de 14 ani, dar a mai comis foarte multe alte infracțiuni înainte de a împlini această vârstă. A fost internat de mai multe ori în centre de minori, dar comportamentul său a rămas același. Este un copil agresiv, iar agresivitatea acestuia se intensifică odată cu consumul de băuturi alcoolice. Acesta opera în zonele Aradul Nou și Sânnicolau”, a declarat Ioan Tamaș, inspector șef IPJ Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Țigan nenorocit, viitor parnaias de top al Aradului. Bine ai venit la puscarie,(cenzurat de redactie)!
      Stiati ca la o spargere din Aradul Nou a avut un cuțit asupra sa? L-a pierdut in casa in care tocmai intrase, fiind surprins de proprietari. A reușit gunoiul sa scape, însă cine stie ce era in stare sa faca

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.