Hoți la Sâmbăteni: au furat 150 litri de motorină din rezervoarele unor utilaje
ȘIRI ARAD: Poliţiştii de la Poliţia oraşului Lipova au identificat trei tineri, bănuiţi de comiterea unui furt de pe raza localităţii Sâmbăteni.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în noaptea de 19-20 noiembrie, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 22 de ani, au furat 150 litri de motorină, în valoare de aproximativ 950 de lei, din rezervoarele unor utilaje, aparţinând unei societăţi comerciale din Arad, parcate pe o stradă din localitatea Sâmbăteni.
Pe numele celor trei tineri a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)