Polițiștii de la Locală au prins o hoață căutată de două săptămâni de Poliția Română
O hoață care furase un telefon a fost prinsă de polițiștii locali pe Bulevardul Revoluției. Femeia era căutată de Poliția Română de două săptămâni.
„În data de 17.06.2024, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad a identificat o femeie căutată de Poliția Română, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în urmă cu două săptămâni.
În jurul orei 21:50, polițiștii locali, aflați în timpul desfășurării atribuțiilor de patrulare, pe Bulevardul Revoluției, au recunoscut-o pe C.S., în vârstă de 18 ani, cu domiciliul într-o localitate din județ, după semnalmentele transmise de Poliția Municipiului Arad.
Femeia se plimba liniștită pe bulevard, împreună cu fetița ei abia născută și o nepoată minoră, tot într-o zonă aglomerată, similară celei în care s-a petrecut fapta cu două săptămâni în urmă.
Precizăm, de asemenea, faptul că prejudiciul a fost ulterior recuperat, telefonul furat fiind restituit proprietarului acestuia, de către persoana căreia i-a fost vândut de autoarea sustragerii.
C.S. fost predată de polițiștii locali Secției 1 Vlaicu, în vederea continuării cercetărilor, respectiv aplicarea măsurilor legale”, transmite Poliția Locală.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)