joi, 5 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Hlistei e apt pentru baraj! „Sper să decid meciul!”

    de Lucian Dănilă | 18 iunie 2014, 3:36 PM | Sport

    1

    Cătălin Hlistei le-a dat emoții celor din staful tehnic al echipei UTA Bătrâna Doamnă în ceea ce privește prezența sa la baraj. S-a accidentat la meciul cu Mailat tocmai când era mai în formă și de atunci nu a mai evoluat în niciun meci al echipei sale.

    Doar 34 de minute a bifat Hlistei în partida cu Mailat, suficient pentru a marca două goluri și a-i atrage atenția fostului stelist Vali Badea, aflat în tribune la acel meci. „Este un jucător foarte interesant”, spune Badea despre fotbalistul care, la 19 ani, le-a trezit interesul unor cluburi din prima ligă cum ar fi Târgu Mureș, Botoșani sau Pandurii. A resimțit apoi o durere la coapsă și a trebuit să părăsească terenul.

    A lipsit două săptămâni de la antrenamentele echipei dar a revenit acum câteva zile și s-a antrenat cot la cot cu colegii săi. „Hlistei este bine. A lipsit o perioadă și sperăm să-l putem folosi. De o săptămână se antrenează sută la sută cu echipa”, spune Roli Nagy despre el.

    Acum este plin de speranță. „Mă simt mult mai bine, nu mai am dureri și de o săptămână mă pregătesc împreună cu echipa. Nu am avut probleme și sper să nu mai am. Mă simt puțin nepregătit fizic după această pauză, dar și așa sper să intru și să decid meciul”, spune Hlistei, care are și un scenariu pentru meciul de baraj: „va fi 0-0 la pauză, apoi voi intra și voi marca, nu știu, unul său două goluri, și astfel decid meciul”. „Glumeam”, a continuat el, după care a urmat: „la meciul acesta nici nu contează cine decide meciul. Trebuie să fim cu toții conectați și unul dintre noi să facă diferența și pe tabelă. Nici nu contează cine, important este să câștigăm. Ne dorim foarte mult să promovăm”.

    Întrebat dacă are emoții, decarul Bătrânei Doamne a părut calm. „acum nu le resimt, dar cu siguranță ele vor veni la startul jocului. Sper să fie acele emoții constructive care să mă facă să am o evoluție bună. Orice fotbalist are emoții înaintea unor jocuri atât de importante”, a încheiat el.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. CU TOŢII LA LUGOJ!

      UTA va juca meciul sezonului pe 21 iunie, ora 18:00, la Lugoj! Un campionat întreg de liga a IV a se reduce la doar 90 de minute decisive pentru îndeplinirea obiectivului capital de promovare în liga a III a, un prim pas spre revenirea „Bătrânei Doamne” în prim planul fotbalului românesc. După încă un an gri din istoria UTA-ei, pe 21 iunie vom juca acel meci care ne poate pune definitiv pe calea cea bună spre o perioadă nouă din viaţa „Bătrânei Doamne”, o perioadă a reconstrucţiei durabile şi frumoase! Felicitări echipei, antrenorilor şi staffului administrativ pentru tot parcursul din acest campionat, încununat cu realizarea eventului judeţean şi implicit câştigarea dreptului de a participa la barajul de promovare în Liga a III a.
      Suporter Club UTA doreşte să anunţe din timp detaliile legate de deplasarea la barajul de promovare de la Lugoj, mai ales că spre bucuria noastră mulţi utişti şi-au anunţat deja intenţia de a asista la acest meci. Deplasarea la Lugoj se va face cu autocarele, întâlnirea suporterilor urmând să aibă loc în faţa Stadionului Francisc Neuman pe 21 iunie la ora 13:30. Îi rugăm pe toţi utiştii care vor să vină în deplasare să se înscrie pe listele ce vor fi deschise la Old Lady`s Pub, la complexul sportiv Gemi Sport sau telefonic la numerele: 0751-100794 sau 0740-147291. Precizăm că în costul deplasării, 25 lei, va fi inclus şi un tricou special confecţionat pentru barajul de promovare, fiecare utist urmând să contribuie astfel la realizarea coregrafiei pregătite de membrii peluzei Arad 1945.

      Cu toţii la Lugoj!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.