Hăul din centrul Aradului de care autoritățile locale par să uite cu desăvârșire
A apărut cândva anul acesta, nu știm o dată exactă. Cert este că există acolo de luni și luni de zile, dar nimeni nu pare deranjat de asta. Noi însă avem altă părere: fără vreo semnalizare, noaptea, un om care nu respectă legea nescrisă „nu călcați pe iarbă” poate cădea cu ușurință în acest hău format pe spațiul verde, chiar în vecinătatea trotuarului de traversare de pe o parte pe cealaltă a Bulevardului Revoluției.
Zona exactă e intersecția bulevardului cu strada Andrei Mureșanu. Groapa asta are un diametru de aproximativ un metru, adâncimea tot cam atât și arată de parcă ar fi fost produsul unui vârtej care a tras în pântecele sale o bucată zdravănă de gazon. Cel mai probabil însă e o gură de canal care nu a mai primit în veci un capac nou.
În fiecare zi o privim cum rămâne nederanjată. Trecem zilnic pe acolo. Și suntem convinși că așa cum o observăm noi, au avut timp destul să o observe chiar și persoanele cu putere de intervenție (polițiști, reprezentanți ai Primăriei etc), căci fiind chiar aproape de semaforul pentru pietoni, cât aștepți să se schimbe culoarea din roșu în verde, inevitabil îți cade privirea către groapă.
Doar că de la a vedea până la a face ceva e o oarecare „distanță”…














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)