joi, 5 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Halep e în optimi la Melbourne! Adversară foarte incomodă în turul următor

    de Special Arad | 23 ianuarie 2015, 8:44 AM | Sport

    0

    Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale Australian Open. Aflată pe locul 3 WTA, Simona a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 7-5, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Australian Open, fază în care România mai este reprezentată de Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA.

    Evoluţia Simonei Halep a avut o scădere în setul secund, după ce a condus cu 5-1. Adversara ei a egalat la 5, după singurele două break-uri pe care le-a reuşit în acest meci, dar în cele din urmă Halep s-a impus după o partidă care a durat o oră şi 32 de minute, scrie Mediafax.

    Halep va juca în faza următoare cu sportiva belgiană Yanina Wickmayer, locul 80 WTA, care a trecut, tot vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, de italianca Sara Errani, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 14.

    Simona Halep şi Yanina Wickmayer, adversare în optimile de finală ale Australian Open, s-au întâlnit de trei ori până în prezent, partide în care românca nu a reuşit să câştige niciun set. Wickmayer s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2, în finala turneului de la Torhout din 2010, o competiţie ITF, cu scorul de 6-0, 6-2, în sferturile de finală ale turnului de la Auckland din 2011 şi cu scorul de 6-4, 6-0, tot în sferturi, la Hobart, în 2012, scrie Mediafax.

    Yanina Wickmayer, 25 de ani, şi-a egalat în acest an cea mai bună performanţă la Australian Open, după ce şi în 2010 a ajuns în turul al patrulea. În 2009, belgianca a jucat în semifinale la US Open. Wickmayer a ocupat locul 12 WTA în aprilie 2010, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera ei.

    La ediţia actuală a turneului găzduit de Melbourne Park, Wickmayer a jucat numai meciuri de trei seturi, ea mai eliminându-le pe spaniola Lara Arruabarrena, locul 91 WTA, scor 6-4, 4-6, 6-4, pe rusoiaca Anastasia Pavliucenkova, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 23, scor 4-6, 6-3, 6-3, şi pe italianca Sara Errani, scor 4-6, 6-4, 6-3, scrie Mediafax.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.