vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Va fi un meci foarte complicat pentru noi”

    de Lucian Dănilă | 8 aprilie 2023, 12:37 PM | Sport

    0

    UTA joacă în această după amiază la Voluntari, un meci foarte important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Echipa lui Gyuszi Balint s-a dus în Ilfov după două meciuri bune cu Universitatea Cluj și cu FC U Craiova, ultimul în Cupa României, meciuri pe care le-a câștigat fără a primi gol.

    Ultimele rezultate au adus încredere în vestiarul arădenilor, iar victoria cu Universitatea Cluj a produs și distanțarea la 3 puncte de locurile direct retrogradabile pe care se află FC Argeș și CS Mioveni. O victorie în jocul de astăzi ar pune-o pe UTA într-o poziție foarte favorabilă de a scăpa chiar și de locurile de baraj. Arădenii, însă, întâlnesc o echipă aflată într-o formă foarte bună, care vine chiar după o victorie pe terenul lui FC Argeș, meci la care Gyuszi Balint a recunoscut că a fost „un fan al echipei din Voluntari”.

    Ne deplasăm la Voluntari, o echipă care în acest moment traversează o perioadă foarte bună. Etapa trecută, au reușit să câștige de o manieră categorică la Pitești și, în opinia mea, poate cea mai bună echipă din acest play-out, solidă cu o omogenitate mare a lotului. În plus, au jucători cu experiență în toate compartimentele, iar fotbalistul lor sub vârstă, Mihai Popa, a și fost declarat cel mai bun portar al Superligii în sezonul trecut. Și să nu uităm că ce sezon au avut, cu calificarea în play-off și disputarea finalei Cupei României. Performanțe de apreciat pentru Voluntari și Liviu Ciobotariu, un antrenor cu experiență pe care îl apreciez tare mult. Plecând de aici, va fi un meci foarte complicat pentru noi, dificil, cu toate că și noi venim după două meciuri bune care ne ridică nivelul de încredere. Însă, pe de altă parte, partidele cu U. Cluj și FC U Craiova ne-au consumat destul de mult din punct de vedere fizic și, cu siguranță, din acest punct de vedere o să avem parte de o adevărată provocare sâmbătă. Ceea ce ne bucură este starea bună a gazonului de la Voluntari, față de alte terenuri din Superligă, nu doar cel de la Arad. E un lucru bun că jucăm pe un teren bun pe care se poate pasa, pe care se pot dezvolta acțiuni rapide, acum să vedem dacă nu va fi puțin moale, iar consumul de energie să fie din nou mare pentru noi, un minus clar după cele două jocuri solicitante cu U. Cluj și Craiova”, spune Gyuszi Balint.

    UTA nu îi poate folosi la acest meci pe Andrei Chindriș, accidentat la meciul cu FC U Craiova, dar nici pe Erico, Isac și Marrone.

    Meciul FC Voluntari – UTA Arad începe la ora 15.00 și va fi televizat. 

    Formații probabile:

    FC Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș, Aliji – Meleke, Lopes, Rață, Sigurjónsson, Damașcan – Nemec.

    UTA: Kucher – Vukcevic, Benga, Abeid, Roger – Batha, Anton – Postolachi, Ubbink, R. Pop – Milosevic.

    Arbitri: Marcel Bîrsan – Valentin Avram (ambii din București) – Ferencz Tunyogi (Zalău)

    Camera VAR: Sebastian Colțescu și Vlad Bârlădeanu (ambii din București)

    Observator FRF: Alexandru Deaconu (București)

    Observator LPF: Ion Cățoi (București)

    Liviu Ciobotariu: „UTA este o echipă cu jucători cu experiență”

    Diferența dintre noi și primul loc de baraj este de doar trei puncte, iar dacă ne uităm în sus, suntem la doar trei puncte de Petrolul, care este prima clasată. Este foarte echilibrat, mai sunt șapte meciuri de disputat, totul se va juca. Evoluăm acasă, important este să ne facem jocul nostru, ne dorim foarte mult să câștigăm cu UTA, pentru că atunci am putea să ne distanțăm de zona fierbinte, ceea ce ne interesează cel mai mult în momentul de față. Și, bineînțeles, ne dorim să mai legăm încă o victorie, pentru că e foarte bine atât pentru moral, cât și pentru poziția din clasament, pentru ceea ce înseamnă viitorul nostru în acest play-out”, a spus Liviu Ciobotariu.

    Un joc important, atât pentru noi, cât și pentru adversarul nostru de mâine, UTA, în ceea ce privește menținerea în prima ligă. Întâlnim o echipă cu un moral foarte bun, vin după două jocuri consecutive câștigate, fără gol încasat. Este adevărat că unul a fost în Cupa României și doar unul în campionat, dar au avut o prestație solidă, am văzut ambele jocuri. UTA e o echipă cu jucători cu experiență, în formă. Postolachi a marcat două goluri în ultimele două meciuri, mai sunt Milosevic, Ubbink, jucători de atac foarte buni. Au o organizare defensivă foarte bună, sunt o echipă care încasează greu gol, cu un antrenor, Gyuszi Balint, care este, din punctul meu de vedere, foarte bine pregătit. Deci, este clar că ne așteaptă un meci dificil”, a încheiat Ciobotariu.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.