Gyuszi Balint: „Trebuie să găsim resursele pentru a câștiga”

UTA se află în fața unui meci a cărui importanță este deosebită prin prisma clasamentului, arădenii fiind aproape de retrogradarea directă din Liga 1 după înfrângerea de la Ploiești, din debutul play-out-ului.
La Arad vine Universitatea Cluj, echipă căreia UTA i-a luat patru puncte în sezonul regulat, dar care trece printr-o perioadă foarte bună după ce gruparea de sub Feleac a fost preluată de fostul mare fotbalist Ioan Ovidiu Sabău. Balint nu se va putea baza la acest joc pe doi dintre titularii din ultima perioadă, Erico și Ali Abeid. Primul s-a accidentat la meciul de la Ploiești, iar mauritanul revine doar în această seară de la acțiunea echipei sale naționale.
Nu au prins lotul pentru disputa cu „U” nici Balauru, Stahl, Cibi și Pășcălău, toți din motive tehnico-tactice, în timp ce Isac s-a reaccidentat. Isac a revenit după o lungă perioadă de pauză la amicalul cu Ripensia, chiar a și purtat banderola de căpitan, dar în ultimele zile a resimțit din nou dureri musculare și va pleca pentru un tratament în Germania.
Au revenit în lot portarul Iacob și Claudiu Keșeru, lăsați de câteva etape în tribune, Șteau, dar și fundașii laterali Benzar și Vukcevic.
„Statistic vorbind, Universitatea Cluj a câștigat mai mult meciurile de acasă. Afară au avut câteva meciuri în care, practic, au fost aproape altă echipă față de meciurile pe care le-au jucat pe propriul stadion. Au avut și niște înfrângeri destul de clare, dar este o echipă care are destule puncte forte. Dar, dacă noi vom reuși să punem probleme, să punem presiune și să fim eficienți, bineînțeles, pot avea probleme și putem îndrepta soarta punctelor către noi”, spune Gyuszi Balint
„Am un respect deosebit pentru Neluțu Sabău, este o figură marcantă a fotbalului românesc, atât prin ceea ce a reușit ca fotbalist, dar și ca antrenor, chiar dacă într-adevăr, revenirea lui în această iarnă s-a petrecut după o perioadă destul de lungă în care a stat departe de această meserie și chiar departe de gazon. Este evident că întâlnim o echipă într-un moment bun. „U” Cluj e una din echipele participante în acest turneu play-out aflată într-o formă sportivă foarte bună. Au în componență jucători cu experiență și chiar cu calitate peste medie. Compartimentul ofensiv este unul destul de penetrant, au jucători cu calitate individuală, capabili să rezolve multe situații de unu contra și să găsească soluții pe momentele respective. Apoi, au un compartiment median în care excelează, din punctul meu de vedere, jucători cu experiență precum Filip sau Dan Nistor și un compartiment defensiv destul de bine pus la punct. Chiar portarul, un jucător sub vârstă, a demonstrat siguranță, cel puțin în ultima perioadă. Deci, suntem conștienți că, cel puțin prin prisma calității adversarului și modului în care au evoluat în ultima perioadă, o să ne aștepte un meci foarte complicat. Cu atât mai mult cu cât pentru noi acest acest vine meci într-un moment greu, dar trebuie să găsim resursele pentru a câștiga. Eu cred că avem puterea necesară să facem asta”, a continuat Balint.
„Au fost două săptămâni în care ne-au lipsit mai mulți jucători plecați la loturile naționale. Din păcate, Aly ajunge doar vineri seară, nu ne vom putea baza pe el. Postolachi a revenit deja, s-a antrenat cu echipa. Și Rareș s-a antrenat, chiar dacă la el se simte o stare de oboseală un pic mai accentuată decât la la Postolachi. Rareș a sosit în Arad doar miercuri seara, în condițiile în care a pierdut conexiunea zborurilor de la București la Timișoara și a fost obligat să ia alt avion. Este un pic mai obosit, dar ne preocupăm să-l punem pe picioare din acest punct de vedere. Mă bucur că Rareș a venit cu o doză mare de încredere de la lotul național, pentru că, în ciuda înfrângerii, a avut reușite la nivel personal și asta i-a ridicat stima de sine”, a continuat antrenorul echipei UTA.
Meciul UTA – Universitatea Cluj se dispută mâine, 1 aprilie, de la ora 12.00 pe arena „Francisc Neuman” din Arad.
Comentariile portalului
... ca de obicei.
Sunt uimit cati specialisti pot exista aici. Nu-i asa ca toti sunteti experti tehnici, proiectanti de structura, diriginti de santier sau macar proaspeti absolventi ai facultatii de constructii?
Demisia unflatule