Gunoiul a ajuns la etajul 7, la propriu! Situatie dezastru pentru un bloc din Arad, de pe Calea Romanilor | Video





Nici n-au dat bine cei de la Garda de Mediu cea de-a doua amendă uriașă pentru RETIM, că am fost contactați de către locuitorii unui bloc situat în municipiul Arad, pe Calea Romanilor, într-o altă problemă ce ține, evident, de gunoi. Este vorba despre un bloc cu zece etaje, ai cărui locatari au ajuns la capătul răbdării.
Când am primit telefonul de la unul dintre locatari nu ne-a venit să credem ce ne aud urechile. „Hai, măi, nu se poate! Glumești, așa-i?”, i-am spus domnului care ne-a sunat și pe care mărturisim că îl cunoșteam deja, deși asta nu are vreo relevanță. De la celălalt capăt „al firului”, acesta ne spunea că pur și simplu nu mai are unde să-și arunge gunoiul, fiindcă „toboganul” de gunoi din blocul în care locuiește este plin. El locuind la etajul 6 al acestui bloc. „Să-ți spun sincer, n-am urcat mai sus, că m-am grăbit azi dimineață când am plecat la birou, așa că am luat gunoiul cu mine și l-am aruncat în containerul de la firmă, dar sigur e blocat și mai sus”, ne-a mărturisit domnul în cauză.
Văzând că suntem oarecum amuzați de situație și că nu ne vine a crede ce ne spune, acesta a completat cu „Nu crezi? Uite, acum plec de la birou și, când ajung, îți filmez să vezi. Sigur n-au venit ăștia de la RETIM să ia gunoiul”. Am vrut să vedem cu ochii noștri „grozăvia” și ne-am dus la blocul respectiv. Surpriză! Omul avea dreptate, iar gunoiul nu era până la etajul 6, ci până la etajul 7. Odată ajunși la fața locului ne-a cam pierit zâmbetul de pe fețe și ne-au apucat gândurile… Doamne ferește de vreo catastrofă, sau ceva, de vreo scurgere de gaze, de vreun incendiu, că toate acele gunoaie adunate până la etajul 7 al acestui bloc ar lua foc înstantaneu, iar urmările… nici nu îndrăznim să ne gândim la ele.
Ne aflăm, iată, în cea de-a 8-a zi de când cei de la RETIM au preluat salubrizarea municipiului Arad și a altor câteva zeci de localități, iar situația încă este catastrofală. Și asta deși, în locații precum este blocul de pe Calea Romanilor cei de la RETIM ar fi trebuit să ajungă deja de cel puțin două ori.
Ne rămâne doar să ne întrebăm cât va mai trebui ca arădenii să suporte mormanele de gunoi din oraș, dar și putoarea rezultată din combinația acestor mormane cu cele 30 de grade din termometre.
P.S. – Probabil că situația este aceeași și la celelalte blocuri de pe Calea Romanilor, având în vedere fotografiile primite de la alți cititori ai Special Arad, fotografii pe care le puteți vedea și dumneavoastră puțin mai jos.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este