joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Percheziții la o grupare specializată în traficul de migranți. Migranții care ajungeau la Arad și Timișoara plăteau câte 5000 de euro pentru a fi trecuți granița

    de - | 25 mai 2023, 10:04 AM | Naţional

    0

    (foto: arhivă)

    Polițiștii și procurorii DIICOT fac joi dimineața 29 de percheziții la membrii unei grupări de trafic de migranți. Aceștia încasau până la 5.000 de euro de la migranți pentru a-i transporta din România în vestul Europei. 35 de persoane vor fi duse la audieri.

    Cele 29 de percheziții domiciliare au loc pe raza municipiului București și județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița, Constanţa, Buzău și Braşov, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

    În cauză s-a reținut că, în anul 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, format din cetățeni români şi străini provenind din state arabe, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, grup care a acționat până în prezent. Membrii acestuia au acţionat pe relaţia Bulgaria – România – Ungaria – state din vestul Europei.

    Membrii grupului identificau migranți de origine afro-asiatică care voiau să ajungă în țările din vestul Europei, în special Germania. Ulterior, transportul acestor migranți era realizat de grupul infracțional organizat pe două segmente. Într-o primă fază, migranții erau preluați din Bulgaria, trecuți ilegal prin punctele de trecere a frontierei în România și, ulterior, transportați în zona Timișoara/Arad, iar în a doua fază, după ce erau cazați pentru o zi, maxim două zile, pe teritoriul României, migranții erau îmbarcați în alte autovehicule, cu care erau transportați spre țările din vestul Europei.

    Migranții erau transportați în dube, fiind ascunși în spațiul de dormit situat deasupra cabinei șoferului sau în compartimentul de marfă al dubei. În cazul celei de-a doua modalități, membrii grupului confecționau în compartimentele de marfă locașuri speciale din lemn, creând spații mici și improprii, în care introduceau până la 27 de persoane. Locașurile respective erau apoi mascate de lăzi cu legume și fructe.

    „Ambele modalități de ascundere au presupus un risc de asfixiere al migranților foarte ridicat (de exemplu, în cabina de dormit cu o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați erau introduși 5-6 migranți). În plus, luând în considerare modul în care aceștia au fost transportați (fără niciun sistem de siguranță, îngrămădiți unul peste altul), viața migranților a fost pusă în permanență în pericol pe durata transportului”, susțin polițiștii.

    Migranții plăteau în jur de 5.000 de euro/persoană pentru a ajunge din România în țările din Vest.

    Pe parcursul urmăririi penale au fost documentate 13 transporturi care sunt cercetate de către autoritățile române. De asemenea, au fost identificate alte două transporturi, care sunt investigate de către autoritățile germane.

    Peste 35 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale vor fi duse la sediul DIICOT, în vederea audierii.

    Investigaţia a beneficiat de sprijinul Agenţiei EUROPOL, care a facilitat schimbul de informații, a oferit coordonare operațională și sprijin analitic.

    Concomitent, în Germania, sunt efectuate activități similare de percheziții și rețineri în dosarul penal instrumentat de către procurorii și polițiștii germani, dosar în legătură cu faptele și persoanele vizate în țara noastră, notează stiripesurse

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.