Gropile care au ucis-o pe Grațiana Răuț… Mesajul dureros al iubitului ei și cântecul dedicat Grațianei
Știri Arad. Moartea tragică a Grațianei Răuț a șocat comunitatea arădeană fie că este vorba despre apropiații ei de la Olari, Șiria, din Arad sau din tot județul. Grațiana a sfârșit sub roțile unui camion, iar fotografiile ne arată că tânăra care trebuia să devină nora primarului din Șiria încerca să evite gropile din drum, adevărate cratere.
CÂTE ROVINIETE COSTĂ VIAȚA UNUI OM ?
Sunt foarte curios dacă administratorul drumului județean va răspunde penal și material în cazul accidentului tragic în care a fost implicată Grațiana Răuț! Sunt foarte curios dacă Poliția s-a autosesizat în privința „craterelor” criminale de pe această șosea.
Sunt curios cât de mult timp mai putem rămâne indiferenți la calitatea drumurilor noastre…
O intrebare am pentru toți: Câte roviniete costă o viață de om?
Da-ti share mai departe, chiar dacă asta nu va aduce înapoi pe Grațiana, dar cu siguranță va îndrepta o imensă nedreptate și pe viitor nu vom mai avea parte de astfel de tragedii”, scrie pe contul său de facebook Nestor Lucian, postare distribuită și de Adela Răuț.
Mesajul dureros al iubitului Grațianei, Denis Bot
„Cuvinte nu mai există în acest moment… nu mi le găsesc, nu își au rostul, știu doar ca iuby va rămâne în sufletul meu pentru tot restul vietii mele. AM IUBIT-O, O IUBESC SI O VOI IUBI. Gratiana nu a ajuns sa îmi fie soție pentru ca Dumnezeu a dus-o în RAI pentru a dansa cu îngerii, dar știu ca de acolo de Sus, ea ma va proteja și îmi va fi alături toată viata pentru ca m-a iubit din tot sufletul ei. Sunt singurele cuvinte care îmi vin acum în gând.
Vreau sa va mulțumesc tuturor celor care a-ti fost și sunteți alături de mine în aceste clipe cumplite: rude, prieteni, cunoștințe și chiar persoane necunoscute. TE IUBESC GRAȚIANA!”, a postat aseară iubitul Grațianei, Denis Bot, fiul primarului din Șiria, Viorel Bot.
Cântec dedicat Grațianei cu peste 7.000 de vizualizări pe rețeaua youtube
„Răuț Grațiana, azi ai mers spre stelele tale nu spre o singură stea”, este cântecul dedicat celei care a plecat la cele veșnice în dimineața zilei de vineri 27 februarie de către Micoroi Andreea Raluca. Grațiana a fost înmormântată duminică, sute de persoane participând la funeraliile tinerei de doar 24 de ani.
https://www.youtube.com/watch?v=_4Gj_53qhwI&feature=share
Comentariile portalului
==BA CIONCA BA -- TE VAITZI IN LOC SA FACI TREABA == ASA SE INTAMPLA DACA TE AI INCONJURAT DE (cenzurat de redacție) DE PARTID SI RUDE (cenzurat de redacț (...)
Sincer, cam aberant, dacă e așa cum s-a povestit aici. Adică vine la tine să-ți f***ă muierea, nu vrea să plece, îi aplici o corecție și-l (...)
Spagile si mizeria sunt de nota 10, iar la restul capitolelor REPETENTI ! Rusine Cionca !