sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Greu de ucis! UTA a rezistat pe terenul lui Sepsi și urcă pe locul 4

    de Lucian Dănilă | 19 septembrie 2021, 6:38 PM | Sport

    0

    A fost un meci cu presiune pentru UTA, un meci care putea să urce echipa arădeană pe locul 2 în clasament, cel puțin până la meciul pe care FC Botoșani îl dispută cu Dinamo, dar totodată și un meci care putea să o coboare pe UTA în clasament după această etapă, riscând chiar să părăsească zona primelor șase poziții.

    Gyuszi Balint, antrenorul Bătrânei Doamne, a aflat ieri că nu poate miza pe David Miculescu, cel care a suferit o toxiinfecție alimentară după o cină în oraș. Nu doar Miculescu a lipsit din unsprezecele pe care Balint ne-a obișnuit să-l trimită în teren. Au revenit în echipa de start Batha și Baravykas, absenți cu Rapid, dar și Isac, în locul lui Miculescu, iar Hora a fost titularizat în detrimentul lui Dangubic.

    Introducerea lui Isac l-a trimis în banda dreaptă pe olandezul Ubbink, un post cu care nu este foarte familiarizat.

    Jocul a început în nota de dominare a celor de la Sepsi, o dominare sterilă însă. Echipa lui Leo Grozavu și-a creat două situații destul de bune, dar ambele au fost blocate de Iacob. La prima, Eder Gonzalez a șutat din zona colțului terenului la colțul scurt, dar căpitanul arădenilor a respins. Apoi Luckassen a pătruns în careu și a șutat din unghi în brațele portarului echipei arădene. Cea mai mare ocazie avea să vină în minutul 24, atunci când Askovski l-a deschis foarte bine pe Golofca, acesta a pătruns singur în careu și a încercat un șut pe sub Iacob, dar acesta a triis cu piciorul în corner.

    UTA nu a pus nicio problemă la poarta lui Niczuly, echipa lui Balint neavând niciun șut pe poarta gazdelor.

    În a doua parte, Grozavu a început cu două modificări. Dimitrov și rapidul Bărbuț le-au luat locul lui Fofana și Askovski. Balint a rămas încrezător în aceeași formulă, chiar dacă Vorobjovas și Isac au fost avertizați cu cartonașe galbene în primele 45 de minute.

    UTA a început mai bine partea secundă și a apărut primul șut pe poartă. Roger a centrat din lovitură liberă și Hora a reluat spre poarta lui Niczuly dintr-o poziție destul de dificilă. Apoi, în minutul 51, Baravykas a trimis un șut splendid de la 25 de metri dar mingea a ocolit vinclul porții.

    Sepsi și-a revenit din corzi și în minutul 58 a ratat o ocazie foarte mare prin Bojic, dar atacantul sțrb a lovit defectuos mingea de la 7 metri de poarta lui Iacob. Apoi tot Sepsi avea să rateze o mare ocazie în minutul 70, atunci când Bărbuț a trimis cu umărul în transversală, mingea i-a revenit dar a fost blocat de Erico.

    UTA putea da lovitura în minutul 78. Isac a câștigat o minge în jumătatea adversă, l-a deschis pe Ubbink în partea stângă, olandezul a centrat în fața porții de unde același Isac a reușit să trimită spre poartă din alunecare, dar mingea a ocolit de puțin bara porții lui Niczuly, portarul celor de la Sepsi fiind un simplu spectator.

    A fost un meci în care UTA nu a strălucit, dar a arătat că în acest campionat este greu de învins chiar și atunci când nu produce foarte mult fotbal. UTA s-a organizat bine din punct de vedere defensiv, dar pe parcursul meciului am văzut foarte multe greșeli simple chiar în zona centrală, acolo unde Batha și Vorobjovas au fost puțin depășiți. Albanezul a părut că nu are ritm după trei săptămâni de pauză.

    Este un punct care o urcă pe UTA pe poziția a patra în clasament și urmează un nou meci extrem de greu duminica viitoare, atunci când la Arad vine campioana CFR Cluj. Până la partida cu CFR, UTA merge pentru un joc din Cupa României la Filiași, meci în care Balint a și spus deja că va folosi mai mulți jucători care nu au prea evoluat în partidele din Liga 1.

    Fanii arădeni au fost din nou de nota 10. Peste 250 de arădeni s-au deplasat la Sfântu Gheorghe pentru a-și încuraja echipa, ei fiind cei care au dominat permanent fondul sonor de pe arena celor de la Sepsi.

    UTA are o singură înfrângere în primele nouă etape și la șase din aceste meciuri nu a primit gol!

    Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA Arad 0-0

    Sepsi: Niczuly – Ninaj, Fofana (46 Dimitrov), Mitrea, Ispas – Aganovic, E. Gonzales, Askovski (46 Bărbuț) – Golofca (71 Ștefănescu), Luckassen (86 Tincu), Bojic (79 Chunchukov). Pe bancă: Began – A. Dumitrescu, Tincu, K. Tamas, Chunchucov, Bărbuț, Ștefănescu, Dimitrov, De Sousa. Antrenor: Leo Grozavu

    UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Baravykas – Batha (86 Medjimorec), Vorobjovas (62 Passaglia) – Roger jr. (72 Antal), Ubbink, Isac – Hora (86 Dangubic). Pe bancă: Balauru – Tomozei, Ilie, Medjimorec, Passaglia, Antal, Mercioiu, Bustea, Dangubic. Antrenor: Laszlo Balint

    Arbitri: Sebastian Colțescu (Craiova) – Marius Badea (Râmnicu-Vâlcea), Vlad Bârlădeanu (București). Rezervă: Viorel Flueran (Craiova)

    Observator FRF: Marian Salomir (Cluj)

    meciuri

    clas 11

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.