Grațierile lui Ponta fac victime. Crimă triplă comisă de un deținut recent eliberat din penitenciar!





Un triplu asasinat a avut loc într-o casă din municipiul Constanţa, victimele fiind două femei, mamă şi fiică, şi un tânăr de 19 ani, nepot al acestora, iar principalul suspect este un alt nepot al femeilor, recent eliberat din penitenciar şi care a dispărut, fiind căutat de poliţişti.
Potrivit poliţiştilor, crimele au fost comise miercuri, într-o locuinţă situată în cartierului Viile Noi din Constanţa, victimele fiind descoperte de o rudă care a anunţat apoi Poliţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii au găsit cele trei victime pe o canapea, pline de sânge, având multiple plăgi înjunghiate şi urme de lovituri cu un obiect dur, posibil un ciocan. De altfel, anchetatorii au descoperit în apropierea trupurilor neînsufleţite un cuţit de bucătărie şi un ciocan, cel mai probabil armele crimei.
Oamenii legii au identificat victimele ca fiiind o bătrână de 81 de ani, proprietara casei, fiica acesteia, în vârstă de 57 de ani, şi nepotul fiicei, în vârstă de 19 ani. Iniţial, s-a crezut că este vorba despre un dublu asasinat comis de tânăr, care apoi s-a sinucis. Ulterior, după mai multe ore de cercetări, poliţiştii au stabilit că este vorba despre o triplă crimă, tânărul fiind şi el victimă, iar asasinul ar fi un alt nepot al femeilor, care a fost recent eliberat din penitenciar.
Principalul suspect, Ştefan Alexandru Stoica, a fost prins de poliţişti, joi dimineaţă, în jurul orei 7.30, în zona comunei Cumpăna, aflată la ieşirea din municipiul Constanţa. El va fi dus la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, pentru audieri.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)