Globurile de Aur 2019 | Marii câștigători: „Green Book”, „Roma” și „Bohemian Rhapsody”. Vezi lista completă!





Vedetele Hollywood-ului au avut parte în noaptea de duminică spre luni de prima mare ceremonie de premiere a anului. Cea de-a 76-a ediţie a galei Globurile de Aur 2019 a fost prezentată de actorii Sandra Oh şi Andy Samberg, iar premiile au fost decernate într-un hotel din Beverly Hills, scrie stirileprotv.ro.
Filmul „Green Book”, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali în rolurile principale, s-a impus la categoriile „cel mai bun film – comedie/musical”, „cel mai bun actor în rol secundar” (Mahershala Ali) şi „cel mai bun scenariu”.
Pelicula „Roma”, produsă de Netflix, a câştigat două trofee, impunându-se la categoriile „cel mai bun regizor” (Alfonso Cuaron) şi „cel mai bun film străin”.
Tot două premii a câştigat şi „Bohemian Rhapsody”, un film biografic dedicat legendarului cântăreţ Freddie Mercury, care a triumfat la categoriile „cel mai bun film-dramă” şi „cel mai bun actor într-un film-dramă” (Rami Malek).
Deși drama muzicală „A Star Is Born”, cu Lady Gaga și Bradley Cooper era dată de „cunoscători” drept posibila mare câștigătoare a acestei ediții, filmul muzical s-a impus doar la categoria „cel mai bun cântec original” cu piesa „Shallow”, interpretată de Lady Gaga şi Bradley Cooper.
De asemenea, Lady Gaga a pierdut premiul pentru „cea mai bună actriţă într-o dramă” în fața mult mai experimentatei Glenn Close, pentru interpretarea din filmul „The Wife”.
Cel mai bun film de animaţie a fost desemnat lungmetrajul „Spider-Man: Into the Spider-Verse”.
LISTA COMPLETĂ a câștigătorilor – Globurile de Aur 2019
CINEMATOGRAFIE:
Cel mai bun film-dramă: „Bohemian Rhapsody”
Cel mai bun film – comedie/musical: „Green Book”
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron („Roma”)
Cel mai bun actor într-un film-dramă: Rami Malek („Bohemian Rhapsody”)
Cel mai bun actor într-un film – comedie/musical: Christian Bale („Vice”)
Cea mai bună actriţă într-un film – dramă: Glenn Close („The Wife”)
Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/musical: Olivia Colman („The Favourite”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali („Green Book”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King („If Beale Street Could Talk”)
Cel mai bun scenariu: „Green Book”
Cea mai bună coloană sonoră: Justin Hurwitz („First Man”)
Cel mai bun cântec original: Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando, Andrew Wyatt – single-ul „Shallow” din filmul „A Star Is Born”)
Cel mai bun film străin: „Roma”
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Spider-Man: Into the Spider-Verse”
Premiul onorific Cecil B. DeMille: Jeff Bridges
TELEVIZIUNE:
Cel mai bun serial-dramă: „The Americans”
Cel mai bun serial – comedie/musical: „The Kominsky Method”
Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Richard Madden („Bodyguard”)
Cel mai bun actor într-un serial – comedie/musical: Michael Douglas („The Kominsky Method”)
Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Sandra Oh („Killing Eve”)
Cea mai bună actriţă într-un serial-comedie/musical: Rachel Brosnahan („The Marvelous Mrs. Maisel”)
Cea mai bună miniserie/lungmetraj TV: „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)
Cel mai bun actor într-o miniserie/lungmetraj TV: Darren Criss („The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)
Cea mai bună actriţă într-o miniserie/lungmetraj TV: Patricia Arquette („Escape at Dannemora”)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: Ben Whishow („A Very English Story”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau lungmetraj TV: Patricia Clarkson („Sharp Objects”)
Premiul onorific Carol Burnett: Carol Burnett.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)