Glad Varga (PNL): „S-a deschis apelul de proiecte prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-Cheie 1” (P)





Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism anunță deschiderea apelului de proiecte, finanțate prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-Cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
„Apelul vizează dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile; energie eoliană, solară sau hidro, pentru asigurarea consumului propriu, la nivelul comunităților locale. Bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 500.000.000 euro, iar valoarea grantului care poate fi acordat este de maxim 10 milioane euro pentru un beneficiar. Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este 06 martie 2024”, susține deputatul liberal Glad Varga
Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel sunt:
Unitățile administrativ teritoriale, sub-diviziuni ale unităților administrativ teritoriale
Unitățile și subunitățile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională
Instituții publice, astfel cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare
Cultele recunoscute oficial în România, și unitățile locale ale acestora, definite potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor
Instituţiile de învăţământ superior de stat
Institutele naționale, institutele, centrele și stațiunile de cercetare dezvoltare de drept public, astfel cum sunt acestea prevăzute în O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare
Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară constituite conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Informaţii suplimentare sunt disponibile AICI.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)