miercuri, 24 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Glad Varga: „Până pe 20 februarie se pot depune cereri de finanţare pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat”

    de - | 14 februarie 2023, 1:11 PM | Comunicate contra cost

    0

    Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, 20 februarie 2023 este termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul apelului deschis prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

    „Programul are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice a acestora”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

    Parlamentarul arădean susţine că pentru anul 2023, bugetul alocat este de 200 milioane lei din credite bugetare și 500 milioane lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%.

    „Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu cere cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale, Programul fiind unul multianual, de interes și utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022.

    În cadrul Programului, sunt incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII. Cererile de finanțare pot fi depuse de autoritățile publice locale și centrale”, a ţinut să precizeze Glad Varga.

    Mai multe informatii sunt disponibile AICI


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.