sâmbãtã, 18 mai, 2024

Special Arad Logo

    Giovanni Constantino a trimis săgeți către arbitrajul de la partida FCU – UTA

    de Lucian Dănilă | 29 octombrie 2023, 8:45 PM | Sport

    0

    Giovanni Costantino a făcut câteva referiri la adresa arbitrajului după partida pe care echipa pe care o antrenează, FC U Craiova, a pierdut-o pe propria arenă cu scorul de 2-3 în fața echipei UTA Arad.

    „Cred că din punct de vedere ofensiv nu am făcut un meci rău, am avut ocazii, multe mingi trimise în centrul careului, ca și la Iași, dar nu era nimeni acolo, în special în prima repriză. În repriza a doua am avut atât de multe ocazii, încât trebuia să marcăm măcar alte două-trei goluri. Trebuie să muncim pentru a repara greșelile. La golul de 3-2 erau cinci contra doi în careu, nu e normal, o echipă care vrea să câștige meciuri nu trebuie să primească astfel de goluri”, a început Constantino interviul său de la finalul partidei.

    „Bineînțeles, penalty-ul a schimbat meciul, cred că exact aceeași situație a fost și la Blănuță. Dacă a fost penalty la acea fază, trebuia să fie și la Blănuță. Poate data viitoare trebuie să purtăm tricouri roșii, se pare că dacă avem stema lui FCU pe piept e o problemă să primim penalty-uri. Dar, eu nu cred că trebuia acordat penalty la niciuna dintre ele, sunt situații care se întâmplă tot timpul. Diferența a fost făcută de evoluția noastră, de evoluția adversarilor, dar și de arbitraj, pentru că arbitrajul face parte din fotbal. A făcut diferența pentru că în acel moment era 1-0, după câteva minute se dă penalty și acel episod a schimbat meciul. Golul de 1-1 a fost ca un pumn în față pentru noi și după câteva minute s-a făcut 2-1. Apoi am egalat, dar după aceea am greșit, e responsabilitatea noastră, și au făcut 3-2. Apoi, am presat și am forțat, dar nu am mai reușit să înscriem. Arbitrajul a fost unul dintre elementele care au dus la acest rezultat”, a continuat Giovanni Constantino.

    „Am avut 20 de șuturi, am avut posesie, am atacat, ce pot să spun după un astfel de meci? Trebuie să reparăm greșelile din apărare. De două săptămâni lucrez cu linia defensivă, trebuie să muncim. Dacă primim 2.5 goluri pe meci e o problemă, asta e media unei echipe din coada clasamentului, nu de la mijloc. Sunt nervos din cauza rezultatului, nu vrem să pierdem. În următoarele meciuri, trebuie să înscriem, dacă UTA ar fi avut ocaziile pe care le-am avut noi astăzi, ar fi marcat zece goluri, nu două”, a încheiat italianul.

    În vârstă de 39 de ani, italianul Giovanni Constantino a mai antrenat în Ungaria, pe MTK Budapesta, în Italia pe Casarano și în Cipru pe Agia Napa.

    Citește și:

    Rednic: „Un meci pe care noi ni l-am făcut greu. Mă doare capul…”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.