„Gio”, închis de ANAF! Restaurantul lui Catanzaritti e în stand-by





Știri Arad. Zile grele pentru Giovani Catanzaritti, fostul președinte al falimentarei echipe UTA Arad. Cea mai importantă afacere a italianului originar din Pescara a fost controlată de inspectorii ANAF și rezultatul nu a fost unul pozitiv.
Pentru că angajații restaurantului care îi poartă numele, „Gio”, nu au eliberat bonuri fiscale, unitatea a fost închisă pe timp de 30 de zile! Hotelul este funcțional, interdicția de funcționare fiind pusă doar pe restaurant.
Reamintim că la finele săptămânii trecute, inspectorii ANAF au inițiat mai multe controale la cluburile și restaurantele din zona Piața Avram Iancu și Piața Romană. Încă nu avem date dacă au fost închise alte unități, dar în mai multe cluburi și restaurante au fost date amenzi.
Giovani Catanzaritti deține în prezent clubul de fotbal pentru juniori Viitorul Arad. El a fost președinte și administrator al clubului FC UTA Arad, club dezafiliat de Federația Română de Fotbal la începutul acestui an.
Giovani Catanzaritti
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)