Gimnastele legitimate la CSM Arad s-au remarcat la Constanța. Echipa de junioare III a urcat pe prima treaptă a podiumului

Prima etapă a Campionatului Național de gimnastică artistică pe echipe și individual al junioarelor III și II, seria competițională A s-au desfășurat, în weekend, la Constanța. 106 gimnaste cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani au concurat în Sala Sporturilor “Simona Amânar”. Gimnastele de la CSȘ Bârlad (Junioare III, Nivel 7), CSM Arad (Junioare III, Nivel 6), CSA Steaua (Junioare II, Nivel 5) și CS Dinamo București (Junioare II, Nivel 4) au câștigat concursul pe echipe din prima etapă. La individual, medaliile de aur au revenit Dariei Iancu (CSȘ Bârlad)- la Junioare III, Nivel 7, Anastasiei Stancu (CS Dinamo)- la Junioare III, Nivel 6, Adelinei Bădic (CSM Onești) – la Junioare II, Nivel 5 și Alessiei Voloștiuc (LPS Cetate Deva) – la Junioare II, Nivel 4.
CSM Arad a avut numeroase protagoniste, cu două prezențe pe podium în concursul pe echipe, locul 1 la junioare III, nivel 6 și locul 2 la junioare III, nivel 7. La individual s-au remarcat de la CSM Arad în special două sportive, care de asemenea au urcat pe podium: Natalia Kapca, locul 2 la individual compus junioare III, nivel 7 și Alesia Albulescu, locul 3 la individual compus junioare III, nivel 6. De asemenea, Gianina Ruhama Lelita s-a clasat pe locul 6 la individual compus junioare III, nivel 6, iar Alexandra Zimerman a terminat pe 10 la junioare II, nivel 5.
Gimnastele CSM-ului sunt pregătite de antrenorii Ciprian Hegyi și Carina Franiov.
Comentariile portalului
Nu se poate.... Zic de această întâlnire în virtual după mai bine de jumătate de secol. Dar vă rog eu, nu ne lăsați și comentați î (...)
@E.Nola Ma vad in randurile dvs. pentru ca m-ati vizat in mod direct. Recititi atent articolele, comentariile si faceti analiza pe text. A propos de dezamagire…stiti ce mi-a (...)
Romania e plină de oi rătăcite, fără pic de simț critic. Dacă încerci sa deschizi ochii habotnicilor, riști sa fii supus unui oprobiu fară limite. În (...)