Ghiorocul va avea propriul Serviciu de Evidență a Persoanelor

    de Special Arad | 25 ianuarie 2022, 1:34 PM | Administraţie | Ghioroc

    0

    Primarul Corneliu Popi-Morodan și Iustin Cionca

    Consilierii județeni au fost invitați marți să voteze un proiect de hotărâre care prevede modificarea arondării comunei Ghioroc de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al orașului Lipova la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al comunei Ghioroc, anunță Consiliul Județean Arad într-un comunicat.

    Mai exact, autoritățile din Ghioroc au decis înființarea propriului serviciu de evidență a persoanelor. De acest serviciu vor beneficia locuitorii din Ghioroc, Cuvin și Miniș, care până acum erau nevoiți să meargă la Lipova pentru cărțile de identitate.

    „Este o dorință mai veche a cetățenilor de a-și putea face cărțile de identitate la noi și să nu mai fie nevoiți să se deplaseze până la Lipova. De altfel, am început demersurile pentru înființarea acestui serviciu în urmă cu aproximativ patru ani, dar procedurile au durat ceva timp, iar recent am primit acordul și de la București. Un alt pas a fost votarea în consiliul județean a înființării, după ce și noi am făcut acest lucru în consiliul local. Am muncit destul de mult la acest proiect, iar în acest sens au fost făcute inclusiv mutări în primărie, unde am mutat personalul dintr-o parte în alta și unde am extins clădirea primăriei și am reabilitat locația. Sunt cerințe destul de stricte, dar am făcut și cumpărat tot ce era necesar. Suntem pregătiți și așteptăm ca serviciul să poată fi funcțional”, a explicat primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan.

    Potrivit edilului, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al comunei Ghioroc ar trebui să fie funcțional încă de luna viitoare, cel târziu luna martie. Acesta a explicat că mai urmează doar parcurgerea unor proceduri pentru acordul de funcționare și transferul efectiv al bazei de date de la Lipova la Ghioroc. De asemenea, Corneliu Popi-Morodan spune că, pentru ghiorocani, costurile pentru eliberarea cărților de identitate vor fi aceleași ca și la Lipova.

    „Felicit și încurajez astfel de decizii, precum este cea cu privire la înființarea unui serviciu public de evidența persoanelor la Ghioroc. Este evident că înființarea acestui serviciu va aduce un beneficiu locuitorilor comunei, care vor fi scutiți de drumuri până la Lipova, de costurile acestor drumuri și care, evident, vor câștiga timp”, a precizat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.