Pac, fotbalistul din Arad care a impresionat jurații de la „Românii au talent”!
El este Pac, unul dintre cei mai talentați fotbaliști arădeni din generația lui, dar totodată un fotbalist pe cât de talentat pe atât de capricios….
El este Pac, unul dintre cei mai talentați fotbaliști arădeni din generația lui, dar totodată un fotbalist pe cât de talentat pe atât de capricios….
În țara numită România, mereu există bani. Există pentru de toate, mai puțin pentru ce contează cu adevărat. De câte ori nu am auzit că…
Am îndrăgit Cargo din mai multe motive, iar unul dintre aceste motive a fost legat de patriotismul local. Am crescut cu muzica celor de la…
Liviu Vilagoș este unul dintre cei mai mari iubitori de fotbal ai Aradului și fan de-o viață și pe viață ai echipei UTA. În urmă…
Mi-a atras azi atenția o postare pe facebook unde o doamnă în vârstă, vâzând niște muncitori la ea pe stradă, s-a gândit să îi servească…
Îmi voi aduce mereu aminte data de 15 septembrie 1982. A fost prima zi de școală pentru mine, pentru Ionel Juncu, Arabela Kovacs, Marius Cherman,…
Copiii sunt niște îngeri pe Pământ care își încep aventura la naștere. Cei mici aduc bucuria în sufletul oamenilor și pot să treacă prin orice…
În prag de Crăciun, arădeni speciali au vizitat o familie cu trei copii care locuiesc într-un grajd În Ajunul Crăciunului, o familie din Arad n-a…
Viorel Rotariu, mai cunoscut după porecla „Para”, este un om cu pasiuni la care alți nici nu visează. Născut în cartierul Aradul Nou, „Para” și-a…
Alice, numele tău mă duce cu gândul la poveștile frumoase din perioada copilăriei, „Alice în țara minunilor”. E trist acum să scriu că nu ai…
Crăciunul… Acum un an, doi, trei, Crăciunul începea de la 1 decembrie. Colindele îmi cântau în mașină si în casă încă de la mijlocul lui…
Alexia Mikloș, fetița de 12 ani diagnosticată cu tumoră malignă osoasă humerul strâng, are alături de ea super eroi care continuă strângerea de fonduri necesare…
Am crescut în comunism și am avut parte de acea copilărie fără telefoane, fără zeci de canale la televizor, fără Mc Donalds sau KFC, fără…
Are doar 11 ani, este elevă în clasa a IV-a și viața ei depinde de noi. Alexia Miklos a fost diagnosticată cu tumoră malignă osoasă…
E firesc ca oamenii să plece dintre noi, chiar dacă idealistic vorbind ne-ar plăcea să trăim într-o alegorie în care cele două planuri, realitatea și…
A fost emoționant… Am scris în urmă cu două zile pe Special Arad un articol despre șase copii, șase frați, din localitatea arădeană Gurba care…
La vestea trecerii în eternitate a lui Avram Crăciun, nu știu de ce, mi-a venit așa spontan, fără nicio premeditare, ideea că ar fi bine…
Povestea am primit-o de la Lacrina, pe e-mail, dar ne-a emoționat după ce am citit primele rânduri. Lacrina a scos la lumină întunericul dintr-o casă…
În urmă cu două zile era sărbătoare acasă la Carmen Dămăcuș. Era ziua ei de naștere și contul de facebook i-a fost umplut de mesaje…
Subiectul violenței în familie este unul prezent zi de zi în viața româncelor abuzate fizic și psihic de partenerii lor. Unele studii arată că mai…
Mulți dintre cei care văd acest articol poate au auzit în ultimii ani de drama familiei Ruști, din Arad, și de suferințele prin care a…
Să fii om în vremurile pe care le trăim acum e lucru mare, mai ales dacă n-ai nicio legătură cu cei aflați în suferință. Uneori…
Ne este dat să vedem o Românie din ce în ce mai bolnavă. Imaginea articolului este, din nefericire, una reală și portretizează în exactitate situația…
Maiorul George Pleșca este unul dintre cei mulți, adică unul dintre cei care veghează zi și noapte asupra siguranței noastre, dintre care care sunt mereu…
Cum draq să stai în Arad de Revelion când îl auzi pe Bibi că se laudă, cu o lună înainte, că pe scena din fața...
„Conu Leonida față cu reacțiunea” citeam eu liniștit, când cineva mi-a trimis un mesaj spunându-mi că cei de la Fără Zahăr vor veni din nou...
Tot mă uit în stânga-n și-n dreapta și nu văd nici o reacție. Nu văd un cuvânt despre ultima ieșire la rampă a „cringe”-ului românesc...
Atenționare: Text nerecomandat minorilor și celor care știu care este diferența dintre „Cântarea României” și emisiunea „Cu drag, România” de la Realitatea Plus TV. O...
E nevoie aici de o scurtă introducere pentru cei foarte tineri. Și pentru cei care au venit la Arad nu de mult. În anii de...
Două evenimente, săptămâna trecută, una mai mică ca alta. Cel puțin din punctul de vedere al bizonului majoritar, cel care află informațiile despre lumea pe...
Primim la rubrica „Telefonul cititorului” o reclamație din partea unei doamne foarte supărată de aglomerația, dar mai ales de atitudinea celor de la sucursala CEC...
După publicarea articolului „Proiectul de colectare a medicamentelor expirate nu a trecut de vot în CLM. Există totuși o alternativă care e chiar impusă de...
Primim o sesizare la rubrica „Telefonul Cititorului”, din partea cuiva care locuiește pe strada Ardealului, din cartierul Grădiște, din municipiu. Aflăm că deși există montate...
Într-un podcast intitulat „Milionarul de la castel”, al Ekklesia Life, un program video pe You Tube care aparține Bisericii Ekklesia din Arad, păstorită (așa cum...
Am stat de vorbă cu subcomisarul de poliție Florin Agud, șeful Biroului Poliției Animalelor din cadrul IPJ Arad. Extrem de implicat în toată activitatea lui...
Ultimul concert al anului s-a petrecut vineri seara, la Casa Pianului „Jacques Faix” de pe str. Episcopiei, unde continuă seria de evenimente de promovare culturală....
Comunicat. Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii Secției 1 Rurală au fost sesizați despre un furt de băuturi alcoolice și produse din tutun,...
Comunicat. În ziua de 31 ianuarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați despre posibile acte de violență asupra unui câine, în extravilanul localității...
Comunicat. Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un tânăr de 25 de ani din Arad, care, în data de 21 ianuarie, ar fi lovit cu...
PSD Arad transmite: „PSD promovează, fără rezerve, principiul unei taxe de solidaritate pe veniturile marilor companii pentru că o astfel de măsură este absolut necesară...
Bugetul pentru anul 2023 a fost principalul subiect în dezbatere în cadrul Biroului Municipal PNL Arad. Primarul Călin Bibarț și viceprimarul Lazăr Faur au prezentat...
„Bugetul județului Arad a fost retras astăzi de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean cu proteste minime ale președintelui CJ Iustin Cionca, semn...
Jaafar Jackson, unul dintre nepoţii cântăreţului Michael Jackson, va interpreta rolul principal într-un lungmetraj despre viaţa şi cariera celebrului star al muzicii pop, informează The...
Actriţa Brooke Shields (57 ani) a dezvăluit că a fost violată la începutul carierei sale la Hollywood. Dezvăluirea a fost făcută în „Pretty Baby: Brooke...
O melodie lansată joi de Shakira, în care cântăreața columbiană îi atacă direct pe Gerard Pique și pe actuala lui parteneră, a fost vizionată de...
„Dacă poporul român dispare și rămâne o carte a lui Mihai Eminescu, lumea va ști cine au fost românii” – Mircea Eliade. Tânărul Mihai Eminescu,...
Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” a organizat în perioada 13-16 decembrie 2022 „Târgul de Crăciun”, unul dintre evenimentele de suflet și de tradiție ale școlii,...
Aflând despre moartea lui Daniel Vighi, l-am întrebat pe poetul Vasile Dan dacă știe că a murit prietenul său. În speranța, desigur, să ne scrie câteva...
Stațiile de încărcare vor fi disponibile în cinci sute de locații din Italia, de la sfârșitul anului 2023, şi vor avea o capacitate de până la...
Producția de automobile în UE a crescut cu 5,8% în primele 9 luni din 2022, față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 7,96...
Sâmbătă, 24 septembrie, între orele 09:00-18:00, Xabi Garage invită arădenii la expoziția de mașini retro în curtea Colegiului „Csiky Gergely”, unde vor putea fi admirate...
Este posibil ca grupul Microsoft să primească un avertisment antitrust al UE cu privire la oferta sa de cumpărare a companiei Activision Blizzard, producătorul jocului...
Evenimentul Consumer Electronics Show 2023 de la Las Vegas este deja istorie, dar sunt multe lucruri noi pe care le-am primit cu această ocazie. Printre...
Consumer Electronics Show 2023 (CES 2023) din aceste zile de la Las Vegas, adună crème de la crème din domeniul tehnologic mondial. A început oficial...
Filmul „Bilet pentru Paradis“, o comedie romantică despre surpriza dulce a celei de-a doua șanse, va putea fi văzut vineri, 3 februarie 2023, la Cinematograful...
Erich Paul Remark era, fără dubii, un tip dat naibii. Participant în războiul din tranșeele din Franța ale primei conflagrații, romanul, primul bestseller internațional literar,...
Club fARAD revine în 2023 la Cinema Arta, în ultima zi de vineri a fiecărei luni, iar debutul din acest an va avea loc vineri,...
Săptămână de săptămână, marți seara, Special Arad prezintă ultimele apariții muzicale, de fiecare dată o selecție cu adevărat specială, cu piese ce nu prea auzi...
Trio farfarello, formația înființată în Germania de Vest în anul 1982 de către violonistul Mani Neumann – fost violonist al legendarei trupe Phoenix – alături...
Muzicianul britanic a devenit faimos ca parte a Yardbirds, unde l-a înlocuit pe Eric Clapton, înainte de a forma Jeff Beck Group cu Rod Stewart....
O zi deosebit de frumoasă într-un oraș sedentar, lipsit de vlagă, ciopârțit de vreme, descompus puțin câte puțin, în bucăți căzute pe asfalt și lăsate...
După cum ne așteptam, concertul celor de la Fără Zahăr și Țapinarii, care a avut loc azi la ora 21:00 pe terasa Nerv a fost...
Știți perioada aceea dintre Crăciun și Revelion când aproape o săptămână stai în casă? Nu știi dacă e zi sau ți-e foame, nu știi dacă...
Spitalul Clinic Județean de Urgențe (SCJU) Arad informează că de miercuri, 1 februarie programările pentru investigațiile imagistice – RMN respectiv tomografie computerizată – se vor...
Cu toții știm că fumatul este extrem de dăunător pentru adulți, dar pentru copiii care se află lângă persoane care fumează, putem spune că este...
Directorul medical al Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu ” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a declarat că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la...
„Poliția Română – conform textului de pe portalul oficial – face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este instituția specializată a statului, care exercită atribuții privind apărarea...
Guvernul a adoptat, în 6 iulie 2022, o hotărâre referitoare la declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere...
Nu este ceva neobișnuit ca în urma unui articol să apară reacții din partea cetățenilor. Sunt comentarii pe site-ul de știri, mesaje pe paginile de...
Produsul se vinde în județele Covasna și Harghita, iar producătorii sunt cunoscuți pentru berea şi chipsurile „Csíki Sör” şi „Csíki Csipsz”. O conservă costă 40...
Ziarul de Bacău scrie că șefii Poliției Locale din Bacău solicită Primăriei să acorde angajaților instituției spor pentru – cităm din documentul apărut în presă –...
The Onion este un site american similar cu site-ul românesc Times New Roman, cu informații amuzante dar absolut inventate, doar că este mult mai vechi,...
Comentariile portalului
mai bine mergeti in Ungaria!! asa e GYuszy?? esti o nulitate!!
Nu credeam ca se poată concesiona și istoria! Maine poimâine Ardealul Nou va fi cu proprietari noi cum sugestiv se intitulează această firmă. Țara asta este sortită dezintegrarii și (...)
Don Falcone este 100% infractor nedovedit.....