joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Gata cu statul la coadă! Modalitate nouă de a plăti facturile la apă!

    de Special Arad | 9 decembrie 2016, 9:55 AM | Știri Arad

    2

    Consiliul Judeţean Arad şi Compania de Apă Arad vin în întâmpinarea arădenilor pentru simplificarea procedurilor de plată a facturilor de apă şi canalizare. În acest sens, Compania de Apă va tipări facturi cu cod de bare, pentru a veni în sprijinul abonaţilor săi, care vor avea astfel mai multe variante de a plăti serviciul de apă şi canalizare decât până în prezent.

    „Este un pas normal, în conformitate cu cerinţele unei societăţi moderne, unde factorul de timp este esential. Mulţii dintre arădenii cu care m-am întâlnit mi-au solicitat acest lucru. Este o cerinţă a lor să poată plăti în mai multe unităţi bancare”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

    Clienţii Companiei de Apă vor putea astfel plăti facturile prin scanarea codurilor de bare de pe facturi în cadrul casieriilor Companiei de Apă, al unităților bancare și la aparatele bancare multifuncționale, prin internet banking și ATM-uri bancare, unde Compania de Apă are încheiate convenţii pentru efectuarea plăţilor.

    Plata facturilor se va putea face însă, ca şi până acum şi la casieriile Companiei de Apă din oraş şi judeţ, unde clienţii pot achita facturile în numerar sau cu cardul.

    Noile facturi cu cod de bare vor fi distribuite, la fel ca şi până acum, prin poştă sau de către angajaţii companiei, în localităţile din judeţ.

    Noul model de factură va conţine două coduri de bare: unul pentru achitarea facturii curente şi unul pentru achitarea valorii totale.

    (Pe verso factură vor fi tipărite băncile cu care Compania de Apă are încheiate convenții pentru efectuarea plăților)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vreau sa verific facturile mele si sa platesc online, ca tot incasati si canalizarea si eu nu sunt bransat. Nici asa nu aveti bani?
      Atunci jos cu putregaiul. Fata de alte companii sunteti la zeci de ani in urma. Se pare ca sunteti multi care va impiedecati unul de celalalt.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.