Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad





Evenimentul, organizat de Uniunea Scriitorilor din România – filiala Arad, cu sprijinul Consiliului Judeţean prin Centrul Cultural Judeţean Arad, va avea loc vineri, 9 decembrie, începând cu ora 17.00, la Casa Jelen.
Din filiala arădeană a Uniunii Scriitorilor fac parte peste 50 de autori valoroşi în toate genurile literare, aparţinând unor generaţii şi stiluri diferite, cu rezidenţă nu doar în Arad ci şi în Oradea, Deva, Hunedoara, Braşov, în Voivodina (Serbia). Literatura, în toate genurile consacrate – poezie, proză, eseu, teatru, critică literară, traduceri din şi în limba română – este o zonă de excelenţă a culturii arădene. Aradul însuşi s-a consacrat în ultimele două decenii ca un centru zonal al literaturii române de astăzi.
Un juriu competent şi cu criterii va acorda anul acesta 8 premii literare pentru cărţi apărute în anul editorial 2015. El este format din Vasile Dan, (preşedinte), Gheorghe Schwartz şi Horia Ungureanu (membri).
La Gală se vor citi texte critice despre scriitorii laureaţi iar aceştia vor onora publicul cu lecturi din propria operă. „Este o formă simbolică de recunoaştere a valorilor, de stimulare a acestora. Evenimentul este un spectacol de lectură publică a autorilor premiaţi, intervenţii critice ale membrilor juriului, lansări de carte nouă”, spune poetul arădean Ioan Matiuţ, organizatorul evenimentului.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)