joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gala K1, o combinație letală de pumni, picioare, piept și funduri

    de Lucian Dănilă | 27 iulie 2014, 2:24 PM | Sport

    0

    Atrium Mall a fost gazda unei gale, impropriu spus de K1, la care s-a adunat un număr destul de mare de amatori de sporturi de contact. Spunem că e i mpropriu să spunem de K1 pentru că am mai văzut, în egală măsură, box și culturism.

    A fost mai mult o dispută Arad – Timiș, cu băieți de la Arad sau Pecica care se înfruntau întotdeauna cu câte un bănățean, în virtutea veșnicei rivalități. Chiar dacă nu au participat sportivi „cu nume”, am văzut unele meciuri de bună calitate la gala organizată de Adolf Ivanovici. Și așa cum spuneam în titlu, combinația de pumni, picioare, piept și funduri – mai ales cele feminine – au garantat succesul evenimentului, unul la care a participat Eugen Kantor, legendarul culturist arădean, acum în vârstă de 60 de ani. (vezi galeria foto)

    IMG_6671

    Finalul galei a fost unul care a umbrit oarecum tot ceea ce se întâmplase bun până atunci. În ring a apărut, după demonstrația culturiștilor, un băiețaș care nu avea nicio legătură cu sportul. Arădean băiatul, s-a remarcat prin a scoate limba către adversarul său, a dat din mâini ca păsările sau a lovit cu piciorul într-un sac de box, demonstrând că s-a pierdut prin Mall și a nimerit în…ring. Evident că a fost descalificat.

    Ultimul meci, unul de K1, a întârziat foarte mult pentru că sportivul arădean nu avea adversar. A apărut la un moment dat unul, într-un echipament care semăna mai mult cu cel de ștrand, dar totul a fost bine în cele din urmă, cei doi reușind să încheie trei reprize spre bucuria celor prezenți.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.