Gafă a agenției Reuters. Știrea cu demisia lui Ludovic Orban, ilustrată cu poza lui Viktor Orban, premierul Ungariei
Agenția de presă Reuters a comis o gafă atunci când a ilustrat articolul referitor la demisia prim-ministrului României, Ludovic Orban: Informația a fost prezentată cu fotografia premierului maghiar Viktor Orban, iar știrea a fost preluată cu tot cu poză și de alte site-uri, inclusiv Yahoo News, notează Știrile PRO TV.
„Premierul român Orban demisionează, exprimându-și speranța că liberalii vor forma viitorul guvern”, a titrat Reuters știrea care-l prezintă, în fotografia ilustrativă, pe șeful guvernului maghiar, Viktor Orban.
Cu toate astea, descrierea imaginii folosite în știre a fost corectă. „Prim-ministrul ungar Viktor Orban, la Bruxelles, Belgia, 17 iulie 2020”, era legenda care apărea sub fotografie.
Ludovic Orban a anunțat luni seară că demisionează din funcția de premier, explicând că decizia are un obiectiv precis – demararea negocierilor pentru un nou guvern în urma rezultatelor înregistrate la alegerile parlamentare. În locul său, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat ca premier interimar pe actualul ministru al apărării, Nicolae Ciucă.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)